Peste 50% dintre români dau o treime din venit pentru utilități. Factură de peste 3.000 de lei la gaze, pentru un apartament

×
Codul embed a fost copiat

Peste 4.000 de oameni din toată țara s-au plâns în ultimele luni la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului că au facturi exorbitante la curent și gaze.

Multe au fost emise greșit de furnizor și vor fi recalculate, dar suma finală tot va fi prea mare. Un sondaj recent arată că peste jumătate din români dau o treime din venit pentru utilități. Iar presiunea este și mai mare pentru cei care de la 1 aprilie trebuie să încheie noi contracte, la tarife uriașe.

Nimeni nu știe ce se va întâmpla din primăvară, nici măcar guvernanții, care nu au fost capabili să propună măsuri concrete.

O femeie din Vaslui s-a trezit cu o factură la gaz de 3.300 de lei şi speră că a fost o eroare.

Peste 3.200 de lei are de plătit la gaz şi Maria Obretin pentru un apartament cu 2 camere. Până acum factura era de cel mult 600 de lei. Actriţa a tratat cu umor situaţia şi a rugat oamenii să meargă la spectacolele de teatru pentru a o putea acoperi.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ulterior, furnizorul de gaz a lămurit situaţia. Susţine că în cazul actriţei este vorba de o regularizare pentru o perioadă de 3 luni şi sfătuieşte oamenii să trimită lunar indexul autocitit.

Mii de astfel de cazuri ajung lunar la inspectorii ANPC. Oamenii primesc facturi foarte mari sau calculate greşit.

Această femeie ne spune că şi-a mai luat o slujbă ca să îşi poată achita facturile.

”Cel mai mult şi cel mai mult mă afectează lumina pentru că căldura în zona Obor nu este deloc şi consumăm foarte multă lumină pe încălzirea electrică, pe calorifere pe radiatoare, cu ce putem. 370 de lei luna trecută, în ianuarie la gaze ne-a venti cel mai mult 120 de ron, nouă ne venea în jur de 20 de ron şi găteam şi nu avem centrală, doar aragaz/ pe mâncare, dacă stau să mă gândesc pe săptămână în jur de 400 de lei”.

Aceste scumpiri imprevizibile au acutizat stresul financiar al oamenilor.

Peste jumătate dintre români cheltuiesc până la 30% din venitul familiei pentru a plăti utilităţile.

Paul Acatrini: ''Nu ştii la sfârşitul lunii cât ai plătit, e în funcţie de consum, în funcţie de alţi factori şi atunci aceasta imprevizibilitate le creează oamenilor un anumit stres şi din punct de vedere financiar. Vedem că avem peste o treime dintre români care având această parte de utilităţi şi hrana care reprezintă peste jumătate din cheltuielile lunare înseamnă că de fapt în zona de confort personal educaţie, cultură sunt neglijate”.

Stresul financiar îi afectează inclusiv pe cei cu venituri medii spre mari, pe fondul scumpirilor. Pe lângă facturile mari la energie, oamenii dau în medie lunar peste 30 la sută din venitul familiei pe alimente, dublu faţă de alte ţări din Uniunea Europeană.

După ce în iarna aceasta românii s-au trezit împovăraţi cu facturi uriaşe şi se chinuie să le plătească, acum sunt nevoiţi să mai treacă printr-un duş rece: noile contracte. Iar noile tarifele la curent ajung să fie şi de 4 ori mai mari. De exemplu, aici avem noul contract pentru o familie care locuieşte la casă. Ultima factură a fost de 297 de lei, de la 1 aprilie, conform noii oferte, va ajunge să plătească peste 1000 de lei.

Până acum, soluția găsită pe genunchi de autorităţi a fost ca statul să compenseze facturile pentru cinci milioane de gospodării în februarie și martie. Costurile de 3 miliarde de eli sunt prea mari ca această măsură să continue.

Pentru următoarele luni, politicienii s-au întrecut în propuneri însă nu au decis nimic concret.

Florin Cîțu, președinte PNL: ”Luna aprilie nu este acum, luna aprilie este peste câteva săptămâni. Guvernul va veni cu soluții. Soluțiile sunt pe teremen scurt. Soluția este un TVA scăzut generalizat”.

PSD, prin vocea lui Marcel Ciolacu, a propus reducerea de la 19 la 5% a TVA-ului în energie sau revenirea la un preț reglementat pentru șase luni, măsură ce trebuie însă agreată de Comisia Europeană.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

 

O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.