Permisiunea primită de Liviu Dragnea de a ieși din închisoare ar fi nelegală

×
Codul embed a fost copiat

Permisiunea primită de fostul lider PSD, Liviu Dragnea, de a ieși din închisoare pentru 24 de ore ar fi nelegală. O spune chiar procurorul general al României.

„Nu știe daca s-a demarat o anchetă, că e chestiunea cu legislația primară, dar știe că s-a încălcat un regulament”, a declarat procurorul general al României, Bogdan Licu.

Totodată, ministrul Justiției, Ana Birchall, care a cerut o anchetă la Penitenciarul Rahova, susține că, dacă bănuiala se va confirmă, cei responsabili vor suportă consecințele.

„Cei care au comis-o vor fi trași la răspundere”, a declarat Ana Birchall.

După ce Liviu Dragnea a ieșit din închisoare timp de 24 de ore, de pe 31 octombrie, la prânz, până pe 1 noiembrie, nu a apărut niciun răspuns oficial din partea celor din conducerea penitenciarului.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Surse din cadrul penitenciarului afirmă că încă se fac cercetări în legătură cu cei din Comisia de recompense, care au hotărât ca fostul lider PSD să primească această permisiune cu mult mai repede decât în cazul celorlalți deținuți.

De asemenea, există suficiente voci din cadrul Penitenciarului Rahova care afirmă că, deși regulamentul de aplicare a legii executării pedepselor interzice primirea unor asemenea permisiuni în cazul deținuților cercetați sau urmăriți penal în alte dosare, cum este și cazul lui Liviu Dragnea, anchetat în dosarul Tel Drum, cei de la penitenciar le acordă.

O astfel de permisiune este considerată de către sindicatele din penitenciare ca fiind un favoritism la adresa lui Liviu Dragnea.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp.
Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Ce salarii au electricienii și mecanicii auto. Aceste meserii se numără, din nou, printre opțiunile tinerilor
Ce salarii au electricienii și mecanicii auto. Aceste meserii se numără, din nou, printre opțiunile tinerilor

Meserii de care ani în șir tinerii s-au ferit, acum sunt la mare căutare. De pildă, numărul celor care visează să devină electricieni sau mecanici auto crește simțitor în ultima vreme.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.