Penele de curent din România, de două ori mai mari decât în țările avansate din UE

energie electrica
Agerpres

Fiecare consumator român de energie a stat în beznă, în medie, 350 de minute anul trecut.

Durata penelor de curent în România a fost de două ori mai mare decât în ţările europene avansate, potrivit Raportului privind realizarea indicatorilor de performanţă a operatorilor de distribuţie a energiei pentru 2019, publicat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE).

Astfel, durata întreruperilor planificate a fost anul trecut, în medie, de 171 de minute pentru fiecare consumator, iar întreruperile neplanificate au durat 179 de minute/consumator, totalul fiind de 350 de minute/consumator, scrie Agerpres.

Indicatorul SAIDI (System Average Interruption Duration Index) măsoară durata medie a întreruperilor în reţea pentru un utilizator şi se calculează împărţind durata cumulată a întreruperilor lungi (mai mari de trei minute) la numărul total de utilizatori.

Raportul ANRE evidenţiază faptul că valorile agregate de ansamblu pentru SAIDI, întreruperi planificate, variază mult de la un operator de distribuţie la altul. Astfel, valoarea minimă este de 55,34 minute/an pentru E-Distribuţie Muntenia, iar valoarea maximă este de 287,86 minute/an pentru Delgaz Grid, cu o valoare medie pe ţară de 171,09 minute/an, peste intervalul de valori de circa 40 - 150 minute/an înregistrate în ţările europene avansate.

Citește și
Pana de curent
Specialist: România a fost de 2 ori foarte aproape de o pană de curent generală în acest an
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Situaţia este similară şi în cazul întreruperilor neplanificate.

"Valorile agregate de ansamblu pentru SAIDI, întreruperi neplanificate, au valori cuprinse între 142,8 min/an pentru E-Distribuţie Muntenia şi 227,4 min/an pentru E-Distributie Banat, respectiv valoarea medie pe ţară este de 178,91 min/an, valori mai mari decât intervalul de valori de circa 20 - 100 min/an înregistrate în ţările europene avansate", se arată în raport.

Principalul indicator de performanţă pentru continuitatea în alimentare a utilizatorilor este SAIDI pentru întreruperi neplanificate, adică penele de curent.

Dintre cei opt operatori de distribuţie la nivel naţional, cele mai lungi pene de curent au avut loc în cazul consumatorilor e-Distribuţie Banat, respectiv 227 minute pentru fiecare consumator, în medie.

Urmează Distribuţie Energie Oltenia, cu 204 minute/consumator, Delgaz Grid - 188 minute, SDEE Transilvania Sud - 186 minute, SDEE Muntenia Nord - 179 minute, SDEE Transilvania Nord - 149 minute, e-Distribuţie Dobrogea - 147 minute şi e-Distribuţie Muntenia - 142 minute.

În total, în România există 9,5 milioane de consumatori de energie electrică, din care 5,2 milioane în mediul urban şi 4,3 milioane în mediul rural.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara europeană lăsată în beznă înainte de Crăciun. Toți cetățenii au rămas fără curent
Țara europeană lăsată în beznă înainte de Crăciun. Toți cetățenii au rămas fără curent

Malta a suferit luni a doua pană totală de curent în mai puţin de o lună, toate locuinţele, magazinele şi fabricile fiind lăsate fără curent electric, iar pe şosele producându-se haos la orele de vârf din cauza nefuncţionării semafoarelor.

Specialist: România a fost de 2 ori foarte aproape de o pană de curent generală în acest an
Specialist: România a fost de 2 ori foarte aproape de o pană de curent generală în acest an

România a fost de două ori în acest an în pragul unui black-out (pana de curent generală la nivel naţional), cel mai recent caz fiind săptămâna trecută, odată cu oprirea unui reactor de la Cernavodă şi a centralei de la Brazi.

Alimentarea cu energie electrică reluată după 30 de ore într-un cartier timișorean. Oamenii au protestat în stradă
Alimentarea cu energie electrică reluată după 30 de ore într-un cartier timișorean. Oamenii au protestat în stradă

Alimentarea cu energie electrică a miilor de abonaţi din cartierul timişorean Calea Lipovei a fost reluată, luni seara, după ora 22,00, după o pană de curent de 30 de ore. Oamenii au protestat în stradă.

O pană uriașă de curent a lăsat în întuneric Manhattanul, inclusiv Times Square. FOTO
O pană uriașă de curent a lăsat în întuneric Manhattanul, inclusiv Times Square. FOTO

O pană de curent de proporţii a afectat sâmbătă seara o parte din vestul Manhattanului, lăsând în întuneric multe staţii de metrou, dar şi panourile publicitare luminoase din cartierul Times Square, transmit AFP şi dpa.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.