Patru persoane au furat un Audi din parcarea unui mall din București, apoi au șantajat victima să le dea 3.500 euro

Poliție

Patru persoane au fost arestate preventiv, după ce ar fi furat un autoturism din parcarea unui centru comercial din Capitală, ulterior determinând proprietarii, prin intimidare, să le plătească 3.500 euro pentru a le restitui maşina.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, procurorii unităţii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patru persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi şantaj, transmite Agerpres.

Procurorii notează în ordonanţă că, la data de 14 mai, bărbaţii ar fi furat cheia originală a unui autoturism marca Audi A7, iar ulterior au folosit-o fără drept şi au sustras autoturismul ce se afla în parcarea unui complex comercial.

"În perioada 15 - 21 mai, inculpaţii, prin constrângeri repetate, au intimidat persoanele vătămate provocându-le o stare de temere, determinându-le astfel să le plătească suma de 3.500 euro pentru a le restitui autoturismul", menţionează anchetatorii.

Parchetul informează că cei patru au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 de ore, iar, vineri, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, propunerea fiind admisă.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi bărbați din Constanța au jefuit un magazin, dar au returnat produsele după ce au văzut camerele video
Doi bărbați din Constanța au jefuit un magazin, dar au returnat produsele după ce au văzut camerele video

Imagini de cascadorii râsului au fost suprinse de camera de supraveghere a unui magazin din Constanța.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.