Condiţiile în care pot fi omorâţi urşii periculoşi. Proiectul de lege aprobat de deputați

Urs

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, o Ordonanţă prin care se stabilesc condiţiile în care pot fi omorâţi urşii periculoşi.

Deputaţii au eliminat, în comisii, prevederea privind intravilanul localităţilor, parlamentarii justificând această modificare prin faptul că este necesară intervenţia în cazul urşilor şi în zonele din afara localităţilor, în extravilan, în condiţiile în care atacurile au loc şi la stâni, pe poteci sau în cantoane silvice.

Proiectul a fost adoptat de plenul Camerei cu 232 de voturi pentru, 30 de voturi contra şi 23 abţineri, conform News.ro. 

Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost adoptată de Senat şi a ajuns în dezbaterea Camerei Deputaţilor în luna septembrie, de atunci fiind blocată în comisii.

Prin proiectul de Ordonanţă, se reglementa modul de intervenţie imediată, pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, prin alungare, capturare, tranchilizare şi relocare, sau prin eutanasiere / împuşcare.

Citește și
Urs
Un urs a atacat o gospodărie din Moeciu și a ucis două oi. Un berbec și o capră au dispărut fără urmă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ministerul preciza că situaţia actuală impune intervenţia imediată în incidentele provocate de exemplarele de urs brun, în intravilanul localităţilor, fiind necesară crearea unui cadru legal care să permită înlăturarea de îndată a riscurilor cauzate de atacul acestor animale.

În comisia raportoare, s-a aliminat prevederea privind intravilanul, astfel că intervenţia asupra urşilor va putea fi făcută în orice zonă, şi în extravilan.

Deputat UDMR:  În oraşele mari cu zece etaje ursul pare un animal drăgălaş, frumuşel şi este asemănat cu ursuleţul de pluş de pe canapea

Deputatul UDMR Kolcsar Anquetil-Károly, de profesie medic veterinar, a intervenit prin telefon, în cadrul dezbaterii din plen, el declarând că problema urşilor necesită o rezolvare imediată.

 

El a precizat că ştie din profesia pe care o are, ce înseamnă când ursul apare în zonele locuite, în staţiuni turistice, în cartiere aglomerate, afirmând că ”atunci apare prăpădul”.

”Ştiu că în oraşele mari cu zece etaje ursul pare un animal drăgălaş, frumuşel şi este asemănat cu ursuleţul de pluş de pe canapea, însă realitatea este total diferită pentru cei care trăiesc în judeţele afectate, unde cetăţenii sunt de-a dreptul terorizaţi de prezenţa şi de atacurile urşilor”, a spus el. Potrivit deputatului, Constituţia reglementează dreptul la viaţă şi integritatea bunurilor cetăţenilor.

”Din acest motiv am iniţiat, alături de parlamentari UDMR, un amendament care conţine extinderea posibilităţii de intervenţie în cazul atacurilor urşilor şi în extravilan, şi pe câmp şi pe potecile turistice. Astăzi votăm pentru salvarea de vieţi omeneşti", a subliniat deputatul UDMR.

Judeţul Mureş este una dintre aceste regiuni, unde numai în vara anului corect doi concetăţeni au fost ucişi şi altele mutilate, a explicat el.

Rusa Daniel Gheorghe din partea AUR a afirmat că este clar că prin această Ordonanţă se vrea ”un braconaj ascuns”.

”Atunci să nu mai lăsăm pe drumurile din România să se circule, pentru că în fiecare an mor zeci de mii de oameni. Haideţi să dăm o lege şi împotriva câinilor, pentru că un copil a murit zilele trecute”, a spus el.

Deputatul Konczei Csaba a arătat că subiectul suprapopulării urşilor a fost abandonat în 2016, iar de atunci mii de familii au fost afectate şi s-a instalat o stare de spaimă în care trăiesc comunităţi întregi.

”Numărul judeţelor aflate în pericol privind atacurile urşilor, a crescut de la 8 judeţe la 13 judeţe, cele mai mari probleme sunt în Covasna, Mureş, Sibiu, Bistriţa Năsăud”, a declarat parlamentarul, precizând că şi apelurile de urgenţă au crescut de peste 8 ori. OUG-ul permite intervenţia imediată în cazul atacurilor urşilor, şi în extravilan, pentru că aceste atacuri au loc şi în cantoane silvice sau la stâni, a mai spus el.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Bărbat ucis de urs în Harghita. Soția sa l-a găsit sfâșiat în pădure
Bărbat ucis de urs în Harghita. Soția sa l-a găsit sfâșiat în pădure

Sfârșit tragic pentru un bărbat de 69 de ani din localitatea Suseni, județul Harghita.

Un urs a atacat o gospodărie din Moeciu și a ucis două oi. Un berbec și o capră au dispărut fără urmă
Un urs a atacat o gospodărie din Moeciu și a ucis două oi. Un berbec și o capră au dispărut fără urmă

Un urs a atacat vineri o gospodărie din comuna Moeciu, județul Brașov. Sălbăticiunea a coborât în stațiune pentru a căuta ceva de mâncare și a ucis două oi, iar un berbec și o capră au dispărut fără urmă.

Un bărbat de 50 de ani a fost atacat de urs pe un câmp, în județul Sibiu
Un bărbat de 50 de ani a fost atacat de urs pe un câmp, în județul Sibiu

Un bărbat de 50 de ani a fost grav rănit de un urs duminică dimineață, în timp ce se afla pe un câmp din județul Sibiu.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.