Până în 2026, în România ar trebui să fie terminate lucrările la nouă hidrocentrale. Ce spun oficialii noștri

×
Codul embed a fost copiat

Lucrările la nouă hidrocentrale, ale căror șantiere au fost blocate în ultimii ani, vor putea fi reluate, inclusiv în arii naturale protejate.

Decizia a fost luată prin ordonanță de urgență, pentru a crește producția de energie. Asta după ce o lege similară a fost declarată neconstituțională în această toamnă. Acum, oficialii spun că actuala criză energetică justifică decizia.

Până în 2026, în România ar trebui să fie terminate lucrările la nouă hidrocentrale amplasate pe mari râuri care străbat țara: pe Jiu, Siret, pe Cerna, dar și pe fluviul Dunărea. Unele dintre hidrocentrale sunt începute în anii 2000 și sunt în prezent șantiere părăsite.

Intrarea în funcțiune a hidrocentralelor ne-ar asigura independența energetică, spun oficialii noștri. Toate aceste centrale ar crește producția de energie verde cu 2 TWh/an, în condițiile în care anul trecut am importat o cantitate netă de energie de 2,1 TWh. Banii pentru hidrocentrale vor fi din fonduri europene. Pentru asta, România mizează pe 1,3 miliarde de euro dintr-un pachet mai amplu de investiții.

Decizia de reluare a construcției hidrocentralelor a fost luată pe baza unei hotărâri a Consiliului de Apărare a Țării, în contextul crizei energetice. Alături de hidrocentrale, și termocentrala de la Iernut va avea finanțare.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Nicolae Ciucă, premierul României:Vom avea fonduri pentru îndeplinirea obiectivelor de tranziție verde, să asigurăm realizarea de noi surse de energie”.

În această toamnă, o lege votată în parlament, care prevedea ca proiectele de hidrocentrale gata în proporție de 60% să fie continuate și finalizate până la finele lui 2025, a fost declarată neconstituțională.

Marcel Boloș, ministrul Proiectelor Europene:România nu poate la infinit să tot scoată capacități de producție și să nu pună nimic în loc, e o situație dificilă. Asta nu înseamnă că nu respectăm directiva europeană pentru impactul asupra mediului, evaluarea adecvată a proiectelor. Toate aceste studii și reglementări cerute de Uniunea Europeană urmează a fi respectate, astăzi Guvernul aprobând ca aceste proceduri să fie derulate”.

Explicațiile ministrului vin în contextul în care activiștii de mediu contestă continuarea lucrărilor. De exemplu, cele două centrale pe Jiu, la Bumbești și Dumitra, au fost începute acum două decenii, dar lucrările au fost oprite pentru că, între timp, zonele au fost declarate arii naturale protejate. Activiștii de mediu au atras atenția atunci că efectele asupra râului, florei și faunei vor fi devastatoare, iar producția de energie nu ar fi semnificativă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

 

O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.