O tânără a fost găsită moartă într-un lac din Tulcea. Ce spun autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

Poliţiştii tulceni efectuează cercetări în cazul unei persoane care a fost găsită moartă, vineri, în lacul Ciuperca din municipiul Tulcea, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Irina Manolache.

Cadavrul unei femei, în vârstă de 29 de ani, a fost văzut plutind pe lac, iar primele cercetări ale IPJ au relevat că tânăra a fost dată dispărută joi, 11 iunie.

"În urma efectuării cercetărilor, la o primă examinare, nu au fost descoperite urme vizibile de violenţă asupra cadavrului. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Tulcea, pentru a stabili circumstanţele exacte în care a decedat victima", a precizat reprezentanta IPJ, Irina Manolache.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cadavrul unei femei, găsit într-un lac aflat lângă autostrada A1
Cadavrul unei femei, găsit într-un lac aflat lângă autostrada A1

Cadavrul unei femei a fost găsit, luni, într-un lac aflat în apropierea autostrăzii A1, în dreptul localităţii argeşene Răteşti, poliţiştii efectuând cercetări pentru stabilirea împrejurărilor decesului.

Trupul unui bărbat decedat, descoperit plutind pe lacul din Parcul IOR din București
Trupul unui bărbat decedat, descoperit plutind pe lacul din Parcul IOR din București

Un bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit mort, plutind, pe lacul din Parcul IOR, din București.

A observat o forma ciudata in lac si a alertat politia. Descoperirea pe care au facut-o era asteptata de mai bine de 10 ani
A observat o forma ciudata in lac si a alertat politia. Descoperirea pe care au facut-o era asteptata de mai bine de 10 ani

Un barbat disparut in urma cu 10 ani a fost gasit in masina lui, scufundata intr-un lac din Michigan, SUA.
 

Un aligator a creat panica intr-un oras din SUA: descoperirea macabra pe care au facut-o cand s-au apropiat de el
Un aligator a creat panica intr-un oras din SUA: descoperirea macabra pe care au facut-o cand s-au apropiat de el

Descoperire socanta facuta in SUA. Un aligator care avea resturi umane in falci a fost vazut inotand intr-un lac din Florida.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.