O altă femeie păcălită prin metoda „Accidentul”: „Salvează-mă că am paralizat”

×
Codul embed a fost copiat

Patru tineri, care au înșelat mai multe persoane prin metoda accidentul, au fost condamnați de magistrații Curții de Apel Iași.

Pedepsele au fost de 4 ani de închisoare cu executare și un an și 8 luni cu suspendare.

Polițiștii atrag însă atenția că, în ciuda unor condamnări, numărul cazurilor de înșelăciune prin această metodă este în creștere și, în libertate se află încă destui indivizi care profită de naivitatea unor oameni.

Doamna Magdalena are 81 de ani și își povestește, șocată, întâmplarea.

Pe 17 iunie un individ a sunat-o noaptea și i-a spus că fiul ei a suferit un accident teribil. Omul i-a cerut bătrânei 20 de mii de lei, pentru operație. Ca să o convingă, i-a dat la telefon o altă persoană care s-a prezentat drept fiul ei. Profitând de șocul femeii, indivizii au reușit să o păcălească.

Citește și
politie
Doi bătrâni din Vaslui au rămas fără toţi banii, după ce i-au dat unui medic fals. Ce le-a spus
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Magdalena Dincă, păgubită: „Nu mi-am dat seama, că mi-a pus pe cineva plângăcios la telefon și era chiar vocea copilului meu: „Salvează-mă mama că am paralizat și trebuie să plec cu elicopterul.” L-am întrebat pe cel care s-a dat drept doctor: „Cine sunteți?”, „Doctorul Rădăcină."

Bătrâna spune că bănuia ceva, dar vocea semăna izbitor de mult cu a fiului ei și nu a mai stat pe gânduri. Făptașul a fost prins în cele din urmă, însă femeia nu și-a recuperat încă banii.

Victima: „Știam cu o zi înainte că nu se simțea bine. Am deschis toate sertarele, că soțul meu mai ține bani. A venit un copil jos, atât. Era cu șepcuță. I-am dat plicul cu bani și a plecat."

O altă doamnă din Iași a fost mai norocoasă. Un individ a sunat-o în toiul zilei și i-a spus că fiica ei și-a rupt coloana la muncă și este în stare gravă. Tot așa, i-a dat o altă persoană la telefon care i-a spus că este fata ei. Când însă bărbatul a insistat că femeia să nu-i închidă telefonul, aceasta și-a dat seama că ceva nu este în regulă.

Victima: „S-a dat drept medic de la spital, spunând că fiica mea a avut accident la serviciu și și-a rupt coloana. A zis să stau liniștită, mi-a dat fata la telefon: „Mamă, fă ceva și urmează instrucțiunile doctorului.” Tot îmi repeta să nu pun telefonul jos. Mi s-a părut că ceva nu este în regulă și i-am zis soțului să dea telefon, iar fata era la serviciu."

Ioana Bilea, purtător de cuvânt IPJ Iași: „Polițiștii recomandă cetățenilor să nu dea curs solicitărilor primite. Să verifice informațiile primite. Dacă sunt contactați de persoane necunoscute, să apeleze 112."

În astfel de situații autoritățile recomandă posibilelor victime să-și sune imediat rudele, despre care se presupune că ar fi fost rănite sau că au pățit ceva într-un accident. Astfel, se pot asigura că nu au fost păcălite.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O bătrână a fost lăsată fără 5.000 de lei. ”A spus că i-a tăiat picioarele fetei”
O bătrână a fost lăsată fără 5.000 de lei. ”A spus că i-a tăiat picioarele fetei”

O bătrână de 88 de ani din judeţul Bacău a rămas fără niciun ban în casă, după ce a căzut victimă escrocilor care au folosit vechea metodă accidentul, cu surprinzător succes.

Doi bătrâni din Vaslui au rămas fără toţi banii, după ce i-au dat unui medic fals. Ce le-a spus
Doi bătrâni din Vaslui au rămas fără toţi banii, după ce i-au dat unui medic fals. Ce le-a spus

Deşi metoda accidentul este arhicunoscută de ani de zile, iar poliţia a lansat nenumărate avertismente, iată că acest tip de escrocherie încă face victime.

Un deținut a făcut victime chiar și din închisoare. Cum a obținut 2000 de euro, din celulă
Un deținut a făcut victime chiar și din închisoare. Cum a obținut 2000 de euro, din celulă

Un deținut a reușit să facă victime chiar și din celulă, în județul Bacău. Individul a înșelat două persoane în vârstă prin metoda accidentul, după ce le-a dat telefon.

Au răspuns la telefon și și-au pierdut toți banii. Ce au pățit 2 bătrâni din Bacău
Au răspuns la telefon și și-au pierdut toți banii. Ce au pățit 2 bătrâni din Bacău

Metoda accidentul face şi acum victime, deşi autorităţile i-au anunţat pe oameni de nenumărate ori să fie atenţi. Doi soţi din Bacău, de 78 şi 76 de ani, şi-au pierdut toţi banii: peste 2.000 de euro.

Metoda ”accidentul” a lăsat o femeie fără banii strânși în 10 ani: ”Au zis că paralizează”
Metoda ”accidentul” a lăsat o femeie fără banii strânși în 10 ani: ”Au zis că paralizează”

Clasica metodă accidentul nu conteneşte să facă victime! O pensionară din judeţul Bacău a dat unui străin toţi banii pe care îi avea în casă, gândindu-se că aşa îşi ajută fiul, care ar fi suferit un grav accident de circulaţie.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.