Numele lui IPS Teodosie, în scandalul sexual legat de deputatul exclus din PSD. “Călugărul amant” revine cu precizări

ÎPS Teodosie a ieșit din carantină la miezul nopții, direct într-o slujbă. ”S-a sfârșit exilul”
Agerpres

Scandalul în care este implicat Aurel Bălășoiu, dar afară din PSD, după ce a apărut în imagini în ipostaze intime cu un minor, continuă cu implicarea unor nume mari bisericești. 

Conform unor informații, deputatul ar fi întreținut relații sexuale și cu un călugăr, care a declarat presei că întâlnirea dintre Aurel Bălășăiu și tânărul cu care deputatul ar fi întreținut relații sexuale ar fi fost intermediată de IPS Teodosie, conform Gândul.

Faptele au fost negate de Arhiepiscopia Tomisului. Reprezentanții Arhiepiscopiei au făcut precizări despre acuzațiile aduse de Cristi Călin, numit de presă "călugărul amant", despre care spun că face parte dintr-o "biserică pirat", nu din BOR.

“Referitor la acuzele aduse IPS Teodosie de către Cristi Călin, numit în presă ‘călugărul-amant’, facem următoarele precizări: IPS Teodosie nu are legătură cu cazul deputatului Aurel Bălășoiu, pe care l-a văzut doar la slujbele oficiate pentru un bolnav, apropiat al deputatului. Dacă cineva acuză pe IPS Teodosie, trebuie să prezinte și dovezi, altfel acuzele devin calomnii. Avem serioase îndoieli cu privire la credibilitatea informațiilor pe care Cristi Călin le lansează cu referire la IPS Teodosie, câtă vreme, după cum însuși declară în interviu, acționează din frustrare pentru faptul că a fost exclus din monahism și exmatriculat de la două Facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: calomnie, comerț neautorizat, port ilegal de uniformă clericală, actualmente făcând parte dintr-o biserică-pirat, nicidecum din BOR, iar în Arhiepiscopia Tomisului a fost depistat, anul trecut, colectând ilegal bani în numele Bisericii”, se arată pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

Este acuzat și Episcopul de Tulcea

Conform aceluiași material și călugărului, episcopul de Tulcea, ÎPS Visarion Bălțat, ar fi și el implicat și acuzat că l-ar fi violat pe tânărul care a apărut în imagini cu deputatul.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

După apariția materialului, Episcopia Tulcii a transmis o reacție, precizând că au luat “act cu mâhnire și stupoare de materialele denigratoare apărute în data de 3 octombrie 2022 în mass-media, la adresa Preasfințitului Părinte Visarion, Episcopul Tulcii".

“Aceste acuze nefondate și halucinante lansate în presă de către Cristi Călin, o persoană care acționează pe fondul frustrărilor aduse de excluderea din monahism și a exmatriculării de la două Facultăți de Teologie, urmare a unui comportament dovedit incompatibil cu morala creștină: calomnie, scandaluri sexuale, port ilegal de uniformă clericală, etc aduc un prejudiciu atât imaginii Bisericii Ortodoxe în ansamblu, cât și clerului și credincioșilor tulceni, dar, mai ales, ierarhului eparhiot. Îndemnăm clerul și pe credincioșii tulceni la discernământ duhovnicesc, și mai ales la rugăciune stăruitoare pentru ca Adevărul să iasă la lumină, și să fie instaurată cât mai curând pacea sufletească și încrederea dintotdeauna în valorile spirituale și morale ale credinței creștine”, se arată în comunicatul episcopiei.

Precizările lui Cristi Călin

După aceste reacții, Cristi Călin a oferit noi detalii pe Facebook. Într-o postare, el a scris cum a ajuns să intre în legătură cu diverse persoane din Biserică, precizând că deține poze, clipuri, mesaje text și audio cu IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului
IPS Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului, IPS Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Mucelului și PS Visarion episcopul Tulcii în ipostaze intime. 

"Mă numesc Călin Cristi, absolvent al Seminarului Teologi Ortodox din Iași promoția 2012, absolvent al Academiei de Teologie Ortodoxă din Republica Moldova cu studii de master vă comunic următoarele: În anul 2013 am fost exmatriculat de la Facultate de Teologie Ortodoxă din Albă Iulia pentru că mi s-a retras binecuvântarea arhierească de către IPS Ioachim arhiepiscopul Romanului și Bacăului al cărui fiu duhovnicesc am fost și sunt. Din anul 2013 nu am mai primit binecuvântare să mai studiez la nicio Facultate de Teologie din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Romane pentru că am refuzat avansurile sexuale din partea starețului de la mănăstirea Calapodesti jud.Bacău. În urma acestor relatate către conducerea Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului eu am fost cel sancționat deși nu avea nicio vină. Primind această pedeapsă din partea Bisericii Ortodoxe Romane am promis lui Dumnezeu ca voi face lumină și o să lupt încât toți homosexuali din Biserica să fie descoperiți și eliminați conform canoanelor noastre sfinte. Aşa am început o luptă de unul singur ajutat de puține persoane și ele victime ale abuzurilor unor ierarhi", a scris el pe Facebook, într-un mesaj adresat Patriarhului Daniel. 

El a precizat că "timp de 10 ani am descoperit zeci de persoane sfințite (diaconi, preoți, episcopi) care sunt homosexuali și pedofili săvârșind prin aceasta infracţiuni foarte grave. În majoritatea cazurilor descoperite de mine am încercat să rezolv în interior problema (BOR), dar când am văzut că se încearcă mușamalizarea lor atunci am sesizay organele competente judiciare și opinia publică (presa civilă). În toamna acestui an l-am cunoscut pe deputatul PSD de Argeș Bălășoiu Aurel și pe teologul Iosiv Cristian Ionuț aceștia fiind homosexuali și bisexuali și având în vedere calitățile lor și funcția deputatului în Parlamentul României am profitat de ocazie și m-am introdus în cercurile lor de prieteni astfel obținând de la ei poze, video, mesaje textual și audio în care îi prezintă într-o postură intimă și sexuală pe următori indivizi: IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, IPS Varsanufie Arhiepiscopul Râmnicului,  IPS Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Mucelului, PS Visarion episcopul Tulci, Deputatul Balasoiu Aurel absolvent al Facultăți de Teologie Ortodoxă din Pitești jud.Argeş, Iosiv Ionuț Cristian absolvent de Seminar Teologi și al Facultăți de Teologie Ortodoxă din Constanța", a continuat el. 

Scandalul vine în contextul în care părintele Visarion Alexa este implicat într-un alt mare scandal sexual, fiind acuzat de mai multe femei de agresiune sexuală. 
 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.