Noi posibile reguli pentru sezonul de schi din acest an. Pe pârtie, doar cu certificatul de vaccinare

schiori Poiana Brasov
Pro TV

Cei care vor dori să practice sporturile de iarnă în sezonul 2021-2022 la Poiana Braşov vor avea, cel mai probabil, nevoie să prezinte dovada vaccinării anti-COVID-19 ori un test negativ.

Primăria Braşov a început deja pregătirile pentru deschiderea sezonului de schi, potrivit viceprimarului Sebastian Rusu.

„Am început deja să ne pregătim pentru sezonul de schi. Am semnat deja ordinul pentru umplerea lacului - trebuie să-l avem la capacitate maximă pentru ca, atunci când este nevoie, să putem să începem producem zăpada artificială. Totodată, am avut discuţii cu prefectul Cătălin Văsii privind modul cum vom proceda la deschiderea sezonului, să încercăm să anticipăm soluţiile, pentru că am văzut că, în Austria, de exemplu, schiorii vor trebui să aibă vaccinul sau un test RT-PCR negativ", a afirmat Rusu.

Viceprimarul a precizat că sezonul de anul trecut a fost unul bun, foarte multă lume preferând să rămână pentru schi în staţiunile din ţară şi, astfel, şi banii au rămas în ţară.

Totodată, el a menţionat că Primăria Braşov are pregătite maşini care să intervină în caz de polei, pe fondul schimbării bruşte a temperaturilor.

Citește și
Florin Citu
Cîțu: ”Am propus în zonele carantinate, dacă ai certificat de vaccinare, noaptea poți ieși din casă”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Vremea s-a schimbat, a început frigul. Din 20 octombrie, intrăm cu maşinile de deszăpezire în dispozitiv, însă am stabilit, pentru orice eventualitate, să fie disponibile două maşini (...) în caz de polei. La rectificarea bugetară, vom prinde banii pentru deszăpezire. (...) Trebuie să văd ultimele cifre, dar probabil că suma se ridică la aproximativ 6 milioane de lei", a afirmat viceprimarul liberal Sebastian Rusu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cîţu: Copiii între 6 şi 12 ani nu vor mai fi testaţi ca să intre la activităţi în localităţile cu incidenţă de peste 3 la mie
Cîţu: Copiii între 6 şi 12 ani nu vor mai fi testaţi ca să intre la activităţi în localităţile cu incidenţă de peste 3 la mie

Guvernul va adopta în şedinţa de joi o hotărâre, la propunerea CNSU, prin care copiii cu vârste între 6 şi 12 ani să nu mai fie testaţi pentru accesul la anumite activităţi în localităţile unde rata de incidenţă COVID depăşeşte 3 la mia de locuitori.

Cîțu: ”Am propus în zonele carantinate, dacă ai certificat de vaccinare, noaptea poți ieși din casă”
Cîțu: ”Am propus în zonele carantinate, dacă ai certificat de vaccinare, noaptea poți ieși din casă”

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi, în cadrul unei conferințe, că propune ca persoanele cu certificat verde să poată circula liber noaptea chiar dacă localitatea se află în carantină.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.