Momentul în care un tânăr își dă foc în Râmnicu Vâlcea. Era trist pentru că nu își găsea un loc de muncă

×
Codul embed a fost copiat

O întâmplare terifiantă s-a petrecut, marți dimineață, în orașul Râmnicu Vâlcea. Un tânăr de 19 ani a murit după ce și-a dat foc, în plină stradă, în fața unei săli de pariuri sportive.  

Inițial, polițistii nu au avut niciun indiciu despre vicimă dar, pe parcursul cercetărilor au aflat că tânărul, care terminase anul trecut o școală profesională, era foarte trist că nu își găsise de lucru.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

O cameră de supraveghere a surprins ultimele clipe de viată ale tânărului de 19 ani. Cu opt minute înainte de ora 9:00, băiatul ajuns în fața sălii de pariuri sportive. Calm își face de lucru preț de câteva secunde, apoi face gestul fatal. Pe trotuar treceau câțiva oameni care, însă, n-au apucat să intervină. Unul a sunat la 112.

Femeie: „Era o vâlvătaie. A venit ambulanța, pompierii, dar era mort”.

Citește și
Sukhoi Su-24
Dovada că oamenii lui Putin dorm în post. Un bombardier rusesc a fost incendiat fără ca autoritățile să știe ceva | VIDEO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ancheta declanșată imediat i-a condus pe polițiști la familia tânărului care ar fi povestit că băiatul a terminat anul trecut o școală profesională de mecanici auto, dar nu își găsise de lucru deși depusese CV-ul la mai multe companii. Asta îl făcea să fie foarte trist în ultima perioadă.

Poliția va verifica toate imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă pentru a stabili traseul parcurs de victimă. Vor să afle și dacă nu cumva tânărul pierduse bani la pariurile sportive și a ales special acest loc, în semn de protest.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat de 37 de ani a incendiat casa mamei sale nevăzătoare. Reproșul care l-a scos din minți
Un bărbat de 37 de ani a incendiat casa mamei sale nevăzătoare. Reproșul care l-a scos din minți

Un bărbat de 37 de ani, din Bistrița-Năsăud, a dat foc casei părintești, după ce s-a certat cu mama lui. Femeia i-a reproșat că nu e în stare să își găsească de lucru.

Dovada că oamenii lui Putin dorm în post. Un bombardier rusesc a fost incendiat fără ca autoritățile să știe ceva | VIDEO
Dovada că oamenii lui Putin dorm în post. Un bombardier rusesc a fost incendiat fără ca autoritățile să știe ceva | VIDEO

Persoane necunoscute au pătruns pe un aerodrom din Rusia și au dat foc unui avion supersonic. În tot acest timp, autoritățile locale habar n-aveau ce se întâmplă. Cazul a fost dezvăluit pe canalele pro-ucrainene.

Un bărbat a incendiat un apartament și a provocat o explozie. 12 pompieri și polițiști, răniți. Un cadavru ars a fost găsit
Un bărbat a incendiat un apartament și a provocat o explozie. 12 pompieri și polițiști, răniți. Un cadavru ars a fost găsit

Un bărbat a rănit joi 12 pompieri şi poliţişti - pe unii grav -, provocând o explozie şi dând foc unui apartament, în vestul Germaniei, anunţă autorităţile locale.

Au incendiat o mașină, apoi au rupt-o la fugă. Indivizii au fost prinși după patru luni
Au incendiat o mașină, apoi au rupt-o la fugă. Indivizii au fost prinși după patru luni

Doi bărbați care au incendiat o mașină din comuna Bogata, județul Mureș, au fost prinși de către polițiști după patru luni.

Noi proteste violente în Franța. Restaurantul parizian La Rotonde, frecventat de Emmanuel Macron, incendiat de manifestanți
Noi proteste violente în Franța. Restaurantul parizian La Rotonde, frecventat de Emmanuel Macron, incendiat de manifestanți

Este o nouă zi de proteste şi greve la nivel naţional în Franţa din cauza reformei controversate a pensiilor, iar primele incidente au izbucnit deja la Paris, în cursul după-amiezii.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.