Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia

Ministrul Economiei trimite Corpul de Control la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia

Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil-Daniel Popescu, a trimis luni Corpul de Control la Complexul Energetic Hunedoara şi la Termocentrala Mintia.

Scopul Corpului de Control va fi cel de a verifica aprovizionarea cu cărbune, modul în care au fost respectate procedurile de achiziţii, dar şi motivele pentru care o parte din angajaţi nu şi-au primit salariile la timp.

"Sunt mai multe aspecte asupra cărora am suspiciuni şi pe care le doresc elucidate pe deplin, aspecte deosebit de importante pentru bunul mers al economiei şi al sistemului energetic naţional. Doresc o verificare amplă în legătură cu situaţia
producerii energiei electrice, cu aprovizionarea cu cărbune şi în legătură cu stocurile existente, mai ales că am intrat din plin în sezonul rece. Totodată, vreau să văd cum au fost respectate regulile privind organizarea şi funcţionarea celor două entităţi, cum s-au respectat procedurile de achiziţii şi care este gradul de realizare al investiţiilor aprobate", a declarat ministrul Economiei Virgil-Daniel Popescu, într-un comunicat transmis luni seara Agerpres.

În acelaşi timp, Popescu a anunţat că doreşte să afle motivele pentru care o parte din angajaţi nu şi-au primit salariile la timp.

"Sunt foarte interesat să aflu de ce managementul Complexului Energetic Hunedoara nu a reuşit să gestioneze aşa cum este normal plata salariilor. Vreau să transmit un mesaj ferm către angajaţii CEH: ei trebuie să ştie că nu vor avea probleme cu plata
salariilor, iar cauzele care au dus la acest incident nefericit şi regretabil trebuie remediate, pentru ca situaţii de acest gen să fie evitate în toată industria", a mai afirmat ministrul Economiei.

Citește și
Insula
Tehnologia prin care locuitorii unei insule izolate transformă lumina solară şi aerul în apă potabilă
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Sindicatul "Solidaritatea Hunedoara" a solicitat vineri intervenţia Guvernului în analiza situaţiei economice de la Termocentrala Mintia, atrăgând atenţia asupra lipsei cărbunelui pentru perioada de iarnă, ceea ce afectează producţia de energie electrică, dar şi plata drepturilor băneşti.

Sindicaliştii cer ca reprezentanţii guvernului să se deplaseze la termocentrala Mintia în perioada 6-10 ianuarie pentru a lua o decizie privitoare la continuarea activităţii la acest producător de energie electrică.

"Sindicatul Solidaritatea Hunedoara solicită implicarea de urgenţă a Guvernului României în vederea evitării opririi activităţii de producere a energiei electrice şi termice în cadrul Termocentralei Mintia ca urmare a politicii de falimentare dusă chiar de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, cu efecte deosebit de grave asupra cetăţenilor municipiului Deva precum şi asupra instituţiilor publice locale, şcoli, grădiniţe, spitale, etc. Solicităm prezenţa reprezentanţilor Guvernului României cu responsabilităţi legate de funcţionarea Societăţii Complexului Energetic Hunedoara şi a Termocentralei Mintia, la sediul acesteia, în săptămâna 06-10 ianuarie 2020, în vederea adoptării unor hotărâri care să ducă la evitarea sistării activităţii termocentralei", se arată într-o adresă pe care Sindicatul "Solidaritatea Hunedoara' a transmis-o vineri Executivului şi premierului Ludovic Orban.

Liderul sindical Cristian Iştoc a menţionat că, din cauza lipsei cărbunelui, producţia de energie electrică a scăzut, într-o perioadă în care importurile de energie sunt în creştere. Scăderea producţiei de energie electrică se reflectă şi asupra drepturilor băneşti, care au fost achitate parţial angajaţilor, afirmă preşedintele Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara".

"Nu avem un stoc de cărbune pentru iarnă, deşi preţul energiei electrice este unul favorabil. De asemenea, avansurile salariale pe luna decembrie au fost întârziate. Ele trebuiau plătite vineri, iar acum ni s-a promis că vom primi banii în cursul zilei de luni", a declarat, pentru AGERPRES, liderul sindical.

Termocentrala Mintia face parte din Complexul Energetic Hunedoara şi numără peste 700 de angajaţi.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ministrul Economiei a anunțat ce se va întâmpla cu prețul la gaze și la energie electrică
Ministrul Economiei a anunțat ce se va întâmpla cu prețul la gaze și la energie electrică

Energia electrică şi gazele pentru populaţie nu au niciun motiv să fie scumpite nici de la 1 ianuarie 2020 şi nici în iulie anul viitor, când preţul gazelor la producător va fi liberalizat, a declarat ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Tehnologia prin care locuitorii unei insule izolate transformă lumina solară şi aerul în apă potabilă
Tehnologia prin care locuitorii unei insule izolate transformă lumina solară şi aerul în apă potabilă

Locuitorii unei mici insule din largul coastelor Timorului de Est, care s-au confruntat timp îndelungat cu lipsa apei potabile, nu vor mai avea astfel de probleme grație unei tehnologii care utilizează doar aer şi energie solară, informează Reuters.

Cartierul viitorului din Dubai. Vilele folosesc doar energie solară și totul se reciclează
Cartierul viitorului din Dubai. Vilele folosesc doar energie solară și totul se reciclează

Dubaiul este într-o continuă schimbare. De la un an la altul, metropola care atrage numeroşi turişti, are o infrastructură tot mai dezvoltată. Mai nou, printre palmieri şi-a făcut apariţia un aşa-zis "cartier al viitorului".

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.