Mii de persoane au stat la coadă pentru a atinge moaștele Sfintei Parascheva

×
Codul embed a fost copiat

Câteva mii de persoane au asistat, astăzi, la Sfânta Liturghie săvârşită de Hramul Sfintei Parascheva la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce peste cinci mii de pelerini au stat la rând pentru a se închina la racla cu moaştele Sfintei.

La slujba de la Iaşi au participat, printre alţii, IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului şi IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Din Republica Moldova sunt prezenţi PS Antonie, Episcop de Bălţi şi PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

Ceremonia religioasă s-a desfășurat în condiţii speciale din cauza restricţiilor impuse de pandemia Covid-19.

Pe pietonalul din faţa scenei unde a avut loc Sfânta Liturghie au fost amplasate sute de scaune, în timp ce în zona Catedralei au fost montate ecrane uriaşe pe care credincioşii pot urmări evenimentul.

Citește și
Masti
VIDEO. Femeie filmată când atinge un mănunchi de măști de racla Sfintei Parascehva
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Câte persoane au stat la coadă pentru a atinge moaștele Sfintei Parascheva în 2021
 

În cursul dimineţii de joi rândul pelerinilor a atins peste un kilometru, peste 5.000 de credincioşi aşteptând să se închine la raclă.

Mulţi dintre cei care stau la rând nu au purtat mască şi nu au fost respectate condiţiile de distanţare.

Nici preoții care au oficiat slujba nu au purtat masca de protecție.


 

Femeie: „Să respectăm pe Cuvioasa pentru ziua ei. Dintotdeauna, Cuvioasa Paraschiva m-a ajutat foarte mult, am fost de multe ori bolnavă şi m-a vindecat. Ca mulţumire, vin de ziua ei ca în fiecare an."

Credincioasă: „Acum am ieşit de la serviciu şi am avut timp.”

Reporter: Aţi venit şi cu copilaşii, nu v-a fost greu, nu v-a fost teamă?

Credincioasă: Nu, nu e vremea frumoasă, a ţinut vremea cu noi."

Chiar dacă vremea a fost blândă, pelerinii au primit ceai fierbinte din partea voluntarilor.

sf parascheva

Printre pelerini s-a aflat și Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Părintele i-a binecuvântat pe toți cei care i-au ieșit în cale, în special pe copii.

IPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei: „Ne bucurăm pentru cei care au venit, ne rugăm împreună cu cei prezenţi pentru cei care nu au putut să vină, cu nădejdea ca Dumnezeu ne va ocroti şi pe noi şi pe ei şi pe toată lumea şi, în mod special, pe cei din spitale."

Unde se desfășoară slujba de Sfânta Parascheva
 

Slujba cu ocazia Hramului Sfintei Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi s-a desfășurat pe pietonalul Ştefan cel Mare, în dreptul Catedralei Mitropolitane, şi a fost oficiată de un sobor de 18 preoţi, în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva
Obiceiuri și tradiții de Sfânta Parascheva

Cunoscută și sub numele de sfânta Vineri, Sfânta Parascheva, considerată ocrotitoarea Moldovei, este sărbătorită în fiecare an pe 14 octombrie.

VIDEO. Femeie filmată când atinge un mănunchi de măști de racla Sfintei Parascehva
VIDEO. Femeie filmată când atinge un mănunchi de măști de racla Sfintei Parascehva

O româncă venită din Italia în pelerinaj la Iași, la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost filmată în timp atinge un mănunchi de măști de racla sărutată de zeci de mii de oameni.

Pelerinajul Sfintei Parascheva, la Iași, este în plină desfășurare. Peste 30.000 de credincioși s-au închinat până acum
Pelerinajul Sfintei Parascheva, la Iași, este în plină desfășurare. Peste 30.000 de credincioși s-au închinat până acum

Este în plină desfășurare pelerinajul Sfintei Parascheva, la Iași. În patru zile de pelerinaj au trecut să se închine peste 30.000 de credincioși. 

Explicația Mitropoliei Moldovei și Bucovinei despre oamenii care sărută racla:
Explicația Mitropoliei Moldovei și Bucovinei despre oamenii care sărută racla: "Nu intervenim în relația omului cu Dumnezeu"

Reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei recunosc că există pelerini care îşi dau jos masca de protecţie când sărută racla cu sfintele moaşte, însă spun că este un act de credință și nu pot interveni în relaţia omului cu Dumezeu.

Credincioșii se plâng langă racla Sfintei Parascheva: „Înainte erau mulți oameni, acum nu e nimeni. Sfânta e singură”
Credincioșii se plâng langă racla Sfintei Parascheva: „Înainte erau mulți oameni, acum nu e nimeni. Sfânta e singură”

La Iași continuă pelerinajul de Sfânta Parascheva și în ciuda situației sanitare, continuă să soseaca pelerini.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.