Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită
Inquam/ Ilona Andrei

Mircea Beuran, a fost trimis în judecată, miercuri, de procurorii DNA pentru că ar fi primit de la un medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

 

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului Mircea Beuran, care, la data faptei, îndeplinea funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, pe 18 decembrie 2018, inculpatul Mircea Beuran ar fi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF ”Carol Davila” Bucureşti), îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior”, precizează procurorii.

Citește și
Tuse
Este posibil să fii infectat cu coronavirus și să nu știi? Explicațiile experților din SUA
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

În cauză s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului, până la concurenţa sumei de 10.007,5 euro, asupra unui cont bancar aparţinând inculpatului.

 

Medicii au întrerupt activitatea în semn de protest pentru demiterea lui Beuran

 

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse.

Zeci de medici de la Spitalul Floreasca și-ai întrerupt în ianuarie activitatea în semn de proteste față de demiterea lui Beuran, acuzat de luare de mită.

„Este îngrijorător cum este prejudiciată imaginea unor medici de prestigiu și a unuia dintre cele mai renumite spitale din România”, transmiteau atunci doctorii, într-o scrisoare deschisă.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Au petrecut ziua nunții la spital. ”Muncim pentru tine. Stai și tu acasă pentru noi”
Au petrecut ziua nunții la spital. ”Muncim pentru tine. Stai și tu acasă pentru noi”

Un cuplu de doctori din Australia a fost nevoit să își amâne nunta din cauza pandemiei de coronavirus.

Este posibil să fii infectat cu coronavirus și să nu știi? Explicațiile experților din SUA
Este posibil să fii infectat cu coronavirus și să nu știi? Explicațiile experților din SUA

Simptomele Covid-19 sunt diferite de la o persoană la altă și, în condițiile în care multe state au o capacitate redusă de testare, mulți ajung să facă boala fără să își dea seama, relatează The Guardian.

Cum își protejează alte țări medicii de infectare. Explicațiile unor doctori români din străinătate
Cum își protejează alte țări medicii de infectare. Explicațiile unor doctori români din străinătate

Nici sistemele medicale din cele mai puternice și bogate țări ale Europei nu au fost pregătite pentru o pandemie de coronavirus.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.