Mărturii ale pompierilor români, după intervențiile din Franța: Aşa amploare mare nu am mai prins

×
Codul embed a fost copiat

După patru zile de călătorie și un drum de 2.200 de kilometri, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș, care au participat la stingerea incendiilor de vegetaţie din Franța, au ajuns acasă.

"Au fost intervenţii de anduranţă, ne-a impresionat amploarea incendiilor", au mărturisit salvatorii, care au avut de înfruntat şi canicula, nu doar focul.

Cei nouă salvatori de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureș au ajuns acasă după o călătorie de patru zile. Au sosit din Franța, unde, alături de colegi din alte ţări, au ajutat la stingerea incendiilor. Focul a cuprins hectare întregi de teren și a pus în pericol mii de locuințe.

Colonel Cristian Buhăianu, prim adjunct al inspectorului șef ISU Mureș: "În primele două zile a fost mai greu, deoarece temperaturile au fost foarte ridicate şi umiditatea sub 10% şi vântul puternic. Impresionant era efortul kinetoterapeuților care în fiecare zi făceau masaj pompierilor care veneau de pe teren."

Din echipa salvatorilor au făcut parte și militari care anul trecut au fost în misiune în Grecia.

Citește și
România este pe locul trei în Europa la cei mai mulți pompieri recrutați. Servanții au început să meargă la intervenții
România este pe locul trei în Europa la cei mai mulți pompieri recrutați. Servanții au început să meargă la intervenții
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Eugen Tătar: „A fost o experiență unică, total diferită fața de Grecia, total diferită din cauza solului și cel al vegetației, dar pentru noi a fost o reușită, am reușit să protejăm casele care ne-au fost încredințate de colegii francezi.”

Pentru unii a fost însă prima intervenţie peste hotare. Acolo au făcut schimb de tură cu alţi salvatori străini.

Toduț Raul: "Mulţi dintre ei erau traumatizaţi. Chiar vorbisem cu ofiţerul de legătura şi mi-au spus că o parte dintre ei au fost trimişi acasă pentru că au trăit nişte momente dificile. Ce m-a impresionat a fost că amploarea incendiului a fost foarte mare, aproximativ 27.000 de hectare. Aproximativ 10.000 de persoane au fost evacuate. Am avut intervenţii de anduranță care au durat şi până la 16 ore."

Moldovan Septimiu: "Între 8 și 16 ore pe zi, am intervenit în două schimburi. Aşa amploare mare nu am mai prins."

Francezii au ţinut să le mulţumească pentru fiecare oră dificilă de muncă, petrecută în bătălia cu focul. 

În total, 77 de pompieri din toată ţara au fost detaşaţi în Franţa.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Zeci de pompieri care au ajutat la stingerea incendiilor din Franța s-au întors acasă
Zeci de pompieri care au ajutat la stingerea incendiilor din Franța s-au întors acasă

Zeci de pompieri români care au ajutat la stingerea incendiilor devastatoare din sudul Franței s-au întors acasă. Unii cu avionul, alții cu mașinile, pe la vama Nădlac.

România este pe locul trei în Europa la cei mai mulți pompieri recrutați. Servanții au început să meargă la intervenții
România este pe locul trei în Europa la cei mai mulți pompieri recrutați. Servanții au început să meargă la intervenții

Sunt peste 350.000 de pompieri profesionişti la nivelul Uniunii Europene, iar România ocupă locul al treilea în topul ţărilor cu cele mai multe noi recrutări.

Intervenția a zeci de pompieri români care ajută la stingerea incendiilor de vegetaţie din Franţa | FOTO&VIDEO
Intervenția a zeci de pompieri români care ajută la stingerea incendiilor de vegetaţie din Franţa | FOTO&VIDEO
Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.