Mărturia unor săteni din Argeş care s-au luptat cu ursul cu topoarele. "M-am trântit cu el"

×
Codul embed a fost copiat

Experiență terifiantă pentru doi săteni din Mălureni, Argeș. Bărbații, ambii trecuți de 60 de ani, au fost atacați de un urs în timp ce se aflau în pădure.

Unul dintre ei a încercat să se apere cu un topor, dar atât el, cât și tovarășul lui au fost grav răniți. În final, animalul a fugit.

Cei doi abia intraseră în pădure, să caute lemne, când dintr-un tufiș a apărut o ursoaică. Animalul l-a apucat de cap pe unul dintre bărbaţi, iar celălat, care avea în mână un topor, a început să lovească sălbăticiunea, în încercarea de a-l salva pe prietenul lui. Chiar și așa, animalul nu s-a speriat de riposta oamenilor și i-a atacat și mai furios. Într-un final, ursoaica a dispărut în pădure.

“M-am trântit cu el. Eu şi cu încă un coleg. I-am dat un toporaş şi s-a întors încă o dată şi încă o dată. Până la urmă a fugit. Dacă eram singur, mă făcea praf”, spune bărbatul.

„Păi prima dată l-a atacat pe băiatul din faţă. Avea un topor, a dat în el, am dat şi eu”, spune celălalt protagonist al incidentului

Citește și
Vacanță terifiantă pentru doi adolescenți. S-au trezit cu un urs înfometat în bucătărie
Un urs a intrat peste doi tineri în casă și a început să le golească frigiderul
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Cei doi bărbați nu aveau telefoane mobile asupra lor, așa că unul dintre ei s-a târât până în sat să dea alarma. Victimele au fost duse, în grabă, la spitalul judeţean de urgenţă din Piteşti cu plăgi muscate şi zgârieturi. Medicii au constatat că au fost răniți în zone vitale și spun că au avut mare noroc să scape cu viață.

Autorităţile au lansat şi un mesaj Ro-Alert către oamenii din zonă, avertizându-i ca un urs periculos este în pădurile din preajmă. Jandarmii trimiși la locul atacului nu au mai găsit fiara.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi pui de urs loviți de o maşină pe șosea, în Harghita. Unul dintre ei a murit
Doi pui de urs loviți de o maşină pe șosea, în Harghita. Unul dintre ei a murit

Doi pui de urs aflaţi pe DN 13A au fost loviţi de o maşină, joi seară, între Praid şi Ocna de Sus. Potrivit IPJ Harghita, unul dintre pui a murit.

Un urs a intrat peste doi tineri în casă și a început să le golească frigiderul
Un urs a intrat peste doi tineri în casă și a început să le golească frigiderul

Doi adolescenți din San Francisco, aflați în vacanță la bunicii din Sacramento, au primit o vizită neașteptată.

Un urs l-a mușcat de față, în timp ce dormea. Coșmarul prin care a trecut un copil
Un urs l-a mușcat de față, în timp ce dormea. Coșmarul prin care a trecut un copil

Un băiat de 13 ani din Statele Unite a fost mușcat de față de un urs, în timp ce dormea, într- zonă de camping din Utah.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.