“Maratonul vaccinării”: Peste 1.200 de oameni imunizați. Săndesc: „Au venit din Austria și Franța”

×
Codul embed a fost copiat

"Maratonul Vaccinării" se bucură de un succes remarcabil. Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, Dorel Săndesc, inițiatorul proiectului, a anunțat că peste 1.200 de persoane s-au imunizat deja.

"Am avut un număr aproape egal de programați și neprogramați. Iată că s-a confirmat că există un segment important din societatea românească care nu are aceste abilități electronice și de aceea, iată, numărul lor este foarte mare. Am avut peste 1.200 de vaccinați până noaptea, pe la 02:00", a declarat, la Pro TV, Dorel Săndesc.

Acesta a precizat că la Timișoara au fost vaccinați români din toată țara, dar și din străinătate: "Când am văzut cozile, mi-am adus aminte de pozele din Israel, pentru că și acolo performnața lor nu s-a putut face decât cu o campanie foarte flexibilă, foarte deschisă, foarte dinamică și iată că vedem și aici o reacție foarte deosebită a comunității din Timișoara, dar nu numai. Au venit oameni din București, din Cluj... Au venit cetățeni români din Austria, Elveția, Franța, Germania...".

Vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă a explicat de ce a considerat că este necesar ca în România să fie organizat un astfel de maraton: "Noi suntme medici ATI-ști, noi ne ocupăm cu resuscitarea și am zis că e cazul să încercăm și o resuscitare a spiritului pro-vaccinare din România de care nu se mai prea ocupa nimeni. Una din concluziile, lecțiile acestui proiect este faptul că, iată, oamenii au nevoie de comunicare și au nevoie de o comunicare reală, directă, caldă, omenească".

Dorel Săndesc a dezvăluit că organizatorii "Maratonului vaccinării" au întâmpinat câteva probleme: "Lentoarea cu care s-a aprobat a făcut ca să avem foarte puțin timp pentru comunicare, dar am reușit să o facem intens".

Citește și
Studenți voluntari
Studenți la medicină, voluntari în centre de vaccinare din Timișoara
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

"Noi sperăm ca acest eveniment să nu fie doar un eveniment izolat. El să ducă la replicarea sa. Doctorul Gheorghiță a convocat o întâlnire cu rectorii universităților de medicină și farmacie în care am prezentat experiența noastră. Sperăm să putem, de ce nu, să organizăm evenimente similare și în alte centre universitare, acolo unde, iată, există o resursă umană deosebită", a mai spus Săndesc.

"A existat un impact deosebit al acestei inițiative, după felul în care oamenii vin, după interesul pe care îl arată, iar acest proces poate fi un bulgăre de zăpadă care să atargă tot mai mulți oameni", a concluzionat acesta.

"Maratonul vaccinării" a debutat vineri, 23 aprilie, iar timp de trei zile se va putea vaccina, cu Pfizer, orice persoană care a împlinit 16 ani. Oamenii pot merge doar cu buletinul la Centrul Regional de Afaceri din Timişoara, la orice oră, până luni dimineaţă, ora 08:00.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Maraton de vaccinări
Maraton de vaccinări "la liber" în Timişoara. Printre primii, solistul Cargo, trupa care şi-a pierdut liderul din cauza COVID

Pentru că la început de vară să fie imunizate măcar 5 milioane de persoane, autoritățile au început un maraton de vaccinări în deplasare.

Studenți la medicină, voluntari în centre de vaccinare din Timișoara
Studenți la medicină, voluntari în centre de vaccinare din Timișoara

În lipsa personalului de specialitate, unele centre de vaccinare din Timișoara au ales să lucreze cu studenții de la medicină.

Dorel Săndesc: Când porți mască, chiar dacă vei fi infectat există o șansă mare să faci o formă ușoară sau asimptomatică
Dorel Săndesc: Când porți mască, chiar dacă vei fi infectat există o șansă mare să faci o formă ușoară sau asimptomatică

Profesorul Dorel Săndesc a declarat că cei care poartă măști și totuși se infectează au șanse mari să capete o formă ușoară sau chiar asimptomatică a bolii transmise de Covid-19.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.