Managerul Spitalului Vaslui, în stare gravă la București. Fiul ei a fost în grupul adus de la mare de ISU

×
Codul embed a fost copiat

Directoarea Spitalului Județean din Vaslui a fost transferată în stare gravă la Institutul Matei Balș din Capitală, după ce a fost diagnosticată cu COVID-19.

UPDATE 19.00 Femeia este mama unuia dintre copiii din grupul celor 30 care au fost aduși săptămâna trecută cu ambulanțele de la Costinești, după ce una dintre colege aflase că testul pe care îl făcuse înainte să plece a ieșit pozitiv. Ea și-a luat băiatul de la mare și s-a izolat împreună cu el.

Ana Rinder, manager al spitalului din Vaslui, a fost preluata în stare gravă de un elicopter al MAI și transportată la Institutul Matei Balș din București.

Mircea Gologan, prefectul județului Vaslui: "S-a primit un apel la 112 prin care s-a solicitat intervenția TEAM-ului pentru o persoană. În acel mesaj pe care l-am primit eu scria suspectă COVID care e în stare de inconștiență. Ulterior am aflat că persoana este Ana Rinder, managerul spitalului Vaslui. S-au făcut de către colegii ei toate evaluarările și s-a ajuns la concluzia că trebuie transferată a București".

Elicopterul a ajuns în Capitală, iar pacienta a fost internată la Institutul Matei Blas.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 11 august. 1.215 noi cazuri de infectare și 35 de decese în ultimele 24 de ore
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Potrivit presei locale din Vaslui, femeia a început să aibă simptome luni, când și-a pierdut gustul și mirosul.

Mircea Gologan, prefectul județului Vaslui: ”Persoanele care au stat de vorbă cu ea spuneau că nu se simțea rău ieri”.

Apropiații spun că starea ei s-a degradat de la o ora la alta. Luni a fost testată, iar rezultatul de marți a confirmat că suferă de COVID-19.

Și fiul ei a fost testat abia marți, deși a făcut parte din grupul de tineri care au fost aduși de la mare săptămână trecută după ce una dintre colege a aflat că s-a infectat cu virusul Sars Cov 2.

 

Explozie de cazuri la Vaslui

 

Fiul directoarei, în vârstă de 17 ani, s-a aflat săptămâna trecută la Costinești alături de alți 29 de colegi, cu care a și participat la o petrecere de majorat.

În timp ce erau în vacanță, una dintre colege a aflat că testul pe care îl făcuse înainte de plecare e pozitiv și a fost luată de părinți de pe litoral.

Alți 16 au fost duși în aceeași zi cu ambulanța la Vaslui, iar 10 au coronavirus. Fiul directoarei era în grupul celor aduși a doua zi.

El n-a mai urcat în ambulanță alaturi de colegi pentru că a fost luat din pensiune de mama lui care s-a izolat apoi la domiciliu împreună cu el. Până luni niciunul nu a avut simptome.

Cei 12 adolescenți aduși mai târziu acasă au fost sfătuiți să rămână în izolare, urmând să fie testați doar dacă apar simptome deși au fost în contact cu ceilalți 10 depistați pozitivi.

"Rămâneți în case, pe bune! Nu glumesc!”.

În Vaslui se înregistrează o explozie a numărului de cazuri în ultimele zile. De luni până marți au fost înregistrate 113 noi cazuri.

- - - -

Managerul Spitalului Judeţean Vaslui, Ana Rinder, a fost dusă la spital în stare gravă, posibil în urma infectării cu virusul Sars-Cov-2, informează vremeanoua.ro.

Fiul acesteia face parte din grupul celor 30 de adolescenţi care au fost pe litoral, deşi între ei era o fată confirmată cu COVID-19.
Când a aflat de această situaţie, Ana Rinder s-a dus personal să îşi ia copilul acasă, unde au stat împreună, în izolare, mai multe zile.

30 de tineri din Bârlad, județul Vaslui, au fost luați săptămâna trecută de ISU de la mare și duși la spital cu microbuzele, după ce mai mulți dintre ei s-au îmbolnăvit.

Potrivit sursei citate, șefa Spitalului Judeţean Vaslui s-a simţit relativ bine până ieri, când şi-a pierdut simţul gustului. În ultimele ore, starea ei de sănătate s-a agravat, iar o ambulanţă a dus-o marți la unitatea medicală.

Din cauza stării de sănătate foarte grave, medicii epidemiologi şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au decis transferarea sa la Institutul Matei Balş din Capitală.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Județul în care numărul cazurilor de Covid-19 au explodat în ultimele 24 de ore
Județul în care numărul cazurilor de Covid-19 au explodat în ultimele 24 de ore

Au fost înregistrate 1.215 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, faţă de ultima raportare, în urma testelor efectuate la nivel naţional, informează, marţi, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Coronavirus România, 11 august. 1.215 noi cazuri de infectare și 35 de decese în ultimele 24 de ore
Coronavirus România, 11 august. 1.215 noi cazuri de infectare și 35 de decese în ultimele 24 de ore

Coronavirus România, 11 august. Până astăzi, 11 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 63.762 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). În ultimele 24 de ore au fost confirmate 1.215 noi cazuri de infectare.

Putin anunță că Rusia a aprobat oficial primul vaccin împotriva COVID-19 din lume
Putin anunță că Rusia a aprobat oficial primul vaccin împotriva COVID-19 din lume

Vladimir Putin a anunțat că Ministerul Sănătății din Rusia a aprobat primul vaccin împotriva COVID-19 din lume.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.