Loredana, criminala din Mangalia, trimisă în judecată pentru că și-a ucis cea mai bună prietenă

crima mangalia

Tânăra care şi-a ucis prietena, la Mangalia, la începutul lunii august, a fost trimisă în judecată. Dosarul urmează să fie soluţionat de magistraţii de la Tribunalul Constanţa.

 

 

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au anunţat, joi, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a unei tinere, în stare de arest preventiv, pentru omor, furt calificat, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (două acte materiale), operaţiuni ilegale cu instrumente de plată fără numerar şi acces ilegal la un sistem informatic, scrie News.ro.

În noaptea de 05/06.08.2023, în timp ce se aflau în camera unui hotel din staţiunea Saturn, pe fondul unor conflicte preexistente, inculpata a înjunghiat-o pe colega sa, victima C.E.A., în zona gâtului şi i-a provocat moartea, ce a survenit în urma unei hemoragii interne şi externe, consecinţa plăgii înţepate-tăiate de la nivel cervical, cu interesarea pachetului vascular de la acest nivel, apoi a transportat cadavrul victimei şi l-a abandonat sub o bancă din municipiul Mangalia”, au precizat procurorii.

Anchetatorii au explicat că tânăra a furat cardul bancar al victimei şi a retras suma de 2.000 de lei.

Totodată, în dimineaţa zilei de 06.08.2023, inculpata a sustras un card bancar al victimei ucise, iar, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a accesat fără drept de trei ori sistemul informatic de la ATM-ul unei bănci comerciale de pe strada Constanţei din municipiul Mangalia, prin folosirea card-ului bancar sustras şi astfel a retras fraudulos, în mod succesiv, suma totală de 2.000 de lei, în două tranşe, a câte 1.000 lei fiecare (o interogare sold şi două retrageri efective de bani), bani pe care şi i-a însuşit fără drept”, au afirmat procurorii.

Citește și
arestat
Bărbat acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu doi copii, de 7 şi 12 ani, arestat preventiv, în Constanţa
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Dosarul cauzei a fost trimis spre soluţionare la Tribunalul Constanţa.

În 6 august, în jurul orei 5:30, poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Mangalia au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei femei.

Anchetatorii au stabilit că victima, o tânără de 18 ani din Vaslui a fost ucisă de o altă tânără, tot de 18 ani, din aceeaşi localitate. Cele două se cunoşteau de mai mulţi ani şi veniseră împreună pe litoral, unde se angajaseră cameriste la un hotel. La un moment dat, agresoarea a luat un cuţit cu care şi-a înjunghiat colega. Apoi, i-a pus trupul într-un geamantan, a mers cu un taxi şi a abandonat-o sub o bancă dintr-un parc din Mangalia. Fata a fost prinsă în scurt timp de poliţişti şi şi-a recunoscut faptele în faţa anchetatorilor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Familia fetei ucise la Mangalia de cea mai bună prietenă cere criminalei daune morale uriașe: ”Prea mult și-a bătut joc”
Familia fetei ucise la Mangalia de cea mai bună prietenă cere criminalei daune morale uriașe: ”Prea mult și-a bătut joc”

Familia Alinei, fata din Vaslui ucisă la Mangalia de cea mai bună prietenă a sa, Loredana, cere criminalei daune morale de 200.000 de euro.

 

Bărbat acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu doi copii, de 7 şi 12 ani, arestat preventiv, în Constanţa
Bărbat acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu doi copii, de 7 şi 12 ani, arestat preventiv, în Constanţa

Un bărbatul în vârstă de 36 de ani, acuzat că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu doi copii, de 7 şi 12 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia Judecătoriei Mangalia nu este definitivă.

 

Loredana, criminala din Mangalia, ar fi făcut un avort, iar Alina o critica. Avocat: „I-a reproșat lipsa de decență”
Loredana, criminala din Mangalia, ar fi făcut un avort, iar Alina o critica. Avocat: „I-a reproșat lipsa de decență”

Avocatul familiei Alinei, tânăra ucisă de prietena ei Loredana în Mangalia, a făcut noi dezvăluiri despre cazul care a șocat întreaga țară.

Declarații uluitoare ale ucigașei Alinei: ”Să zici mii de bogdaproste că nu ți-am adus-o acasă”. Gestul șocant din închisoare
Declarații uluitoare ale ucigașei Alinei: ”Să zici mii de bogdaproste că nu ți-am adus-o acasă”. Gestul șocant din închisoare

Loredana, fata care a omorât-o pe prietena ei Alina la Mangalia, i-ar fi spus mamei sale să zică ”mii de bogdaproste” că nu i-a dus cadavrul acasă, semn al relației disfuncționale dintre ucigașă și propria mamă.

Un turist din Republica Moldova, venit în Mangalia, a ignorat steagul roșu. A fost scos din apă inconștient
Un turist din Republica Moldova, venit în Mangalia, a ignorat steagul roșu. A fost scos din apă inconștient

Pe litoral, valurile mari le-au dat de furcă turiștilor și salvamarilor, deopotrivă.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.