La un pas de tragedie. Filmul accidentului din Capitală cu autobuzul STB

×
Codul embed a fost copiat

Un autobuz al Societății de Transport, scăpat de sub control, a făcut prăpăd luni în București.

A lovit 4 mașini, două în mers și două parcate, a distrus zidul unei parcări și s-a oprit în final într-un bloc de locuințe. 4 persoane au ajuns la spital în urma accidentului, inclusiv șoferul autobuzului. Colegii cred că i s-a făcut rău la volan.

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 11, când autobuzul liniei 163 se îndrepta din Calea Giuleşti spre Strada Orhideelor. Când s-a dezlănţuit haosul, în autobuz nu erau călători.

Se pare că primul impact a avut loc în intersecţie, apoi şoferul a scos autobuzul de pe şosea şi s-a îndreptat spre parcarea de sub Podul Basarab. Aici a lovit alte maşini parcate şi s-a oprit într-un bloc cu 10 etaje, la nici un metru de o ţeavă mare de gaze.

În urma impactului puternic, geamurile, plafonul şi botul autobuzului s-au făcut praf. Echipele de salvare au preluat 4 răniţi: 3 şoferi şi un pasager aflat într-una din maşinile lovite în mers. Toţi erau răniţi uşor, dar au fost duşi la spital pentru investigaţii amănunţite.

Citește și
autobuz accident
Un autobuz STB a lovit 4 mașini și s-a oprit într-un bloc. Patru oameni au fost răniți
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

După cum arată locul accidentului, şoferul a avut mare noroc, că autobuzul a trecut printr-un spaţiu îngust. Câţiva centimetri mai în dreapta se află intrarea în parcarea subterană a blocului.

Iniţial, anchetatorii au bănuit că autobuzul a rămas fără frâne, iar această ipoteză a fost testată pe loc de echipele de intervenţie ale Societăţii de Transport. Frânele mergeau însă.

Poliţiştii au cerut ca autobuzul să fie expertizat tehnic. Şoferii implicaţi în accident au fost testaţi pentru alcoolemie. Niciunul nu băuse.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
STB, despre autobuzul care s-a oprit într-un bloc: „Șoferului i s-ar fi facut rău la volan”
STB, despre autobuzul care s-a oprit într-un bloc: „Șoferului i s-ar fi facut rău la volan”

Societatea de Transport Bucureşti (STB) neagă posibilitatea ca accidentul de pe Şoseaua Orhideelor, unde un autobuz a lovit patru autoturisme şi s-a oprit într-un bloc, să fi fost cauzat de defecţiuni la sistemul de frânare al autobuzului.

Un autobuz STB a lovit 4 mașini și s-a oprit într-un bloc. Patru oameni au fost răniți
Un autobuz STB a lovit 4 mașini și s-a oprit într-un bloc. Patru oameni au fost răniți

Un autobuz Mercedes al Societății de Transport București a fost implicat într-un accident, luni după-amiază, în zona Podului Basarab.

O mamă s-a trezit din comă după 27 de ani. Primul lucru pe care l-a zis
O mamă s-a trezit din comă după 27 de ani. Primul lucru pe care l-a zis

Munira Abdulla, o femeie din Emiratele Arabe Unite care era în comă de 27 de ani, s-a trezit după ce i-a auzit vocea fiului în camera de spital. Ea era în stare vegetativă din 1991, după ce a fost lovită de un autobuz școlar.

Mărturia unui cuplu din „autobuzul groazei” din Madeira. Gestul care i-a salvat
Mărturia unui cuplu din „autobuzul groazei” din Madeira. Gestul care i-a salvat

Portugalia a decretat trei zile de doliu, după ce 29 de turişti germani - 11 bărbaţi şi 18 femei - au pierit într-un accident teribil, în insula portugheză Madeira.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.