John Kerry: România ar putea folosi gazul natural pentru tranziţia către surse curate de energie

John Kerry

John Kerry, emisarul special pentru climă al preşedintelui SUA, a declarat că ţări precum România şi Bulgaria ar putea folosi gazele naturale în tranziţia lor către surse curate de energie.

„Una dintre soluţiile la provocarea unora precum preşedintele (Vladimir) Putin este să efectuăm mai rapid tranziţia (energetică)", a declarat John Kerry într-un interviu acordat Reuters la Bucureşti, după ce a participat la Summitul Iniţiativei celor Trei Mări, scrie News.ro.

„În discuţiile pe care le-am avut cu liderii din această regiune, ei sunt foarte conştienţi de faptul că, dacă vor folosi combustibili fosili, trebuie să capteze emisiile", a spus Kerry, avertizând în privinţa alegerilor „autodistructive".

„Gazul poate fi o parte a tranziţiei, cu siguranţă, pentru că este mai curat decât cărbunele, mai curat decât petrolul. Dar trebuie să ne asigurăm că suntem capabili să captăm emisiile", a insistat el.

România urmăreşte să folosească energia nucleară şi gazele naturale pentru a-şi alimenta tranziţia energetică, chiar dacă foloseşte fonduri UE pentru a subvenţiona proiecte de energie regenerabilă.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Ţara are o cantitate estimată la 200 de miliarde de metri cubi de gaze în Marea Neagră, unul dintre cele mai importante depozite de gaze naturale din UE, care ar putea contribui la diversificarea aprovizionării în regiune în urma războiului Rusiei din Ucraina. Bulgaria, ţara vecină, face, de asemenea, explorări în platforma sa continentală din Marea Neagră, explică Reuters.

Europa, tot mai puternică în fața Rusiei

În opinia emisarului american John Kerry, Europa se face tot mai puternică în faţa încercărilor Rusiei de a transforma energia în armă, trecând mai repede la surse curate. Combustibilii fosili au produs doar 33% din energia electrică a Uniunii Europene în prima jumătate a acestui an, în timp ce blocul european luptă împotriva schimbărilor climatice şi pentru a pune capăt dependenţei de combustibilii fosili din Rusia. „Europa a făcut o treabă destul de bună", a apreciat John Kerry.

El a mai spus că la conferinţa ONU privind schimbările climatice de la sfârşitul acestui an, care va include demersuri pentru un fond de pierderi şi daune pentru statele afectate de schimbările climatice, ambiţiile globale în ceea ce priveşte atenuarea efectelor încălzirii climei trebuie să fie mai mari.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

 

O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.