Miliardarul Jeff Bezos şi echipajul său au zburat în spațiu timp de aproximativ 10 minute

×
Codul embed a fost copiat

Jeff Bezos şi echipajul său au reușt să participe cu succes la primul zbor la limita spaţiului, după ce vehiculul New Shepard, al companiei Blue Origin, a decolat din Texas.

Evenimentul a fost transmis LIVE pe www.stirileprotv.ro și pe pagina de Facebook a Știrilor Pro TV.

Aeronava şi-a dus pasagerii până la 100 de kilometri altitudine, într-un zbor care a durat cam zece minute.

La bord s-au aflat fondatorul companiei Blue Origin, Jeff Bezos, fratele său, Mark, Wally Funk, o femeie pilot veterană, şi Oliver Daemen, care abia a absolvit liceul şi se pregăteşte să-şi ia brevetul de zbor.

Citește și
Richard Branson
A ajuns sau nu Branson în spațiul cosmic? Declarații contradictorii după zborul miliardarului
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

CITEȘTE ȘI: A ajuns sau nu Branson în spațiul cosmic? Declarații contradictorii după zborul miliardarului

Tânărul i-a luat locul, câştigătorului anonim al licitaţiei, care plătise aproape 30 de milioane de dolari pentru un bilet, dar care a renunţat la voiaj, pentru că "nu i-a permis programul", după cum a anunţat compania Blue Origin.

Capsula New Shepard este în întregime autonomă, aşa că nu a avut nevoie de pilot sau de inginer de zbor, spre deosebire de avionul rachetă, Virgin Galactic, al lui Richard Branson.

Racheta şi-a aprins motoarele BE-3 la baza de lansare Blue Origin situată la circa 32 de kilometri în apropiere de localitatea Van Horn.

Purtând un combinezon de zbor de culoare albastră şi o pălărie de cowboy, Bezos s-a urcat alături de ceilalţi pasageri într-o maşină de teren care i-a transportat la locul lansării. Au urcat apoi treptele unui turn şi până au ajuns la bordul navetei de culoare albă, decorată cu simbolul unei pene albastre. Fiecare dintre pasageri a sunat dintr-un clopoţel înainte de a pătrunde în interiorul capsulei.

''Se pregătesc pentru zborul vieţii lor'', a spus prezentatoarea lansării, Ariane Cornell, de la Blue Origin, în timpul transmisiunii în direct, potrivit Agerpres.

După decolare, naveta spaţială ''New Shepard'' a accelerat până la peste 3.700 de kilometri la oră în două minute. După trei minute, timp în care a intervenit imponderabilitatea, capsula, separată între timp, a atins cel mai înalt punct, o altitudine de peste 100 de kilometri deasupra Pământului.

Ulterior, a reintrat în atmosfera terestră şi a aterizat vertical în deşertul Texas, încetinită de paraşute de mari dimensiuni.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un astronaut în vârstă de 18 ani va zbura alături de Jeff Bezos. Cine este Oliver Daeman
Un astronaut în vârstă de 18 ani va zbura alături de Jeff Bezos. Cine este Oliver Daeman

Un astronaut în vârstă de 18 ani, cel mai tânăr din istorie, va zbura alături de Jeff Bezos pe 20 iulie.

A ajuns sau nu Branson în spațiul cosmic? Declarații contradictorii după zborul miliardarului
A ajuns sau nu Branson în spațiul cosmic? Declarații contradictorii după zborul miliardarului

"O experienţă unică în viaţă." - aşa a descris, pe scurt, miliardarul Richard Branson cursa în spaţiu cu propria rachetă.

A început numărătoarea inversă: Richard Branson zboară în spațiu, cu 9 zile înaintea lui Jeff Bezos
A început numărătoarea inversă: Richard Branson zboară în spațiu, cu 9 zile înaintea lui Jeff Bezos

A început numărătoarea inversă pentru turismul spațial. Dar nu este un turism "de masă". În câteva ore, miliardarul Richard Branson intenționează să zboare în spațiu cu propria rachetă.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.