Incendiu puternic în apropierea Gării de Nord din Capitală. Nu exisă victime

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a cuprins duminică seară un bloc de locuințe din Sectorul 1 al Capitalei, în apropierea Gării de Nord. Pompierii au intervenit mai bine de trei ore pentru a stinge focul.

Flăcările violente s-au desfășurat pe o suprafață de peste 100 metri pătraţi. Din fericire, locatarii au fost evacuați rapid, iar incendiul nu s-a soldat cu victime.

Alarma s-a dat în jurul orei 20, când locatarii blocului cu 3 etaje au început să simtă miros puternic de fum. Chemaţi urgent la faţa locului, pompierii au găsit acoperişul clădirii în flăcări.

Incendiul a izbucnit în zona acoperişului, care a fost afectat aproape în întregime. Din primele informaţii, apartamentele din clădire nu au ars, dar au fost inundate în urma intervenţiei pompierilor. Locatarii au fost evacuaţi, iar din fericire, nu există victime.

Martor: „Erau flăcările înalte, 10 metri, 15 metri. Numai Dumnezeu ştie acum. Că blocul e inundat de sus până jos”.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Pompierii au intervenit cu 11 autospeciale de stingere și două autoscări. A participat şi detaşamentul special de salvatori, cei de la descarcerare şi echipaje SMURD.

Bogdan Toma, ISU București-Ilfov: „Incendiul se manifesta cu flacără violentă şi degajări mari de fum la nivelul acoperişului, fiind vorba de 100 mp de acoperiş afecati de incendiu”.

Pompierii au reuşit să lichideze incendiul după trei ore de intervenţie. Reprezentanţii primăriei au ajuns la faţa locului, pentru a le oferi cazare celor care au rămas fără locuinţe şi nu au rude care să îi găzduiască.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un bărbat din Galați şi-a incendiat pentru a patra oară apartamentul. Dăduse foc unor gunoaie
Un bărbat din Galați şi-a incendiat pentru a patra oară apartamentul. Dăduse foc unor gunoaie

A fost panică la miezul nopții într-un bloc din Galaţi, după ce un bărbat cu afecțiuni psihice și-a incendiat apartamentul.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.