Incendiu uriaș la un bloc din Craiova. Locatarii le-au reproșat pompierilor că au ajuns târziu. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Autorităţile din Craiova au fost în alertă după ce un incendiu violent a cuprins un bloc din oraş. Flăcările s-au întins la toate cele 5 scări ale imobilului sub ochii îngroziţi ai celor care stau acolo.

Unii dintre locatari au cedat nervos şi le-au reproşat pe ton ridicat pompierilor că au ajuns prea târziu şi ca apa din hidranţi nu are presiune. Blocul a fost ridicat în 2008.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 8 dimineața la partea superioară a blocului acolo unde este amenajată mansarda. Potrivit primelor verificări, câteva zeci de apartamente sunt afectate. Oamenii au reușit să se autoevacueze, dar ei acuză faptul că hidranții din apropierea blocului erau defecți sau nefuncționali.

Peste 30 de pompieri au intervenit cu 6 autospeciale, fiind chemați și echipaje din Filiași și Balș. Incendiul a fost stins după 3 ore. Nu au fost victime, dar o femeie a făcut atac de panică și a fost transportată la spital.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Desfășurarea evenimentelor:

UPDATE: Incendiul violent s-a extins şi la celelalte scări.

A început ridicarea mașinilor aflate în zonă.

Oamenii din zonă sunt revoltaţi şi spun că pompierii intervin de la ora 08:00 dimineaţa şi încă nu au reuşit să stingă focul.

Au fost aduse autospeciale din tot judeţul, însă după mai bine de două ore şi jumătate mansardele celor trei blocuri ard în continuare.

--

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au anunţat că pompierii au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la un bloc de locuinţe din cartierul Craioviţa din Craiova.

La faţa locului s-au deplasat cinci autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, un echipaj SMURD.

De asemenea, la incendiu a fost trimisă şi o autospecială de lucru la înălţime. Intervenţia pompierilor este în plină desfăşurare.

Un bărbat a suferit arsuri la mâini și a fost transportat la spital, iar o altă persoană a suferit un atac de panică.

„Am suplimentat forțele și mijloacele. Până în prezent, echipajele de prim ajutor au asistat 2 persoane, conștiente. Situația este în dinamică, avem dislocate forțe și mijloace de la trei subunități ale inspectoratului”, a transmis ISU Dolj.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Dispariția unui bărbat a pus pe jar oamenii dintr-un sat din Gorj. „A zis că pleacă după ciuperci și nu s-a mai întors”
Dispariția unui bărbat a pus pe jar oamenii dintr-un sat din Gorj. „A zis că pleacă după ciuperci și nu s-a mai întors”

Polițiști, jandarmi, pompieri, salvamontiști și zeci de localnici dintr-un sat din Gorj au fost puși pe jar de dispariția unui bărbat de 36 de ani.  

Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă
Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă

Tânărul în vârstă de 23 de ani, căutat de familie şi Poliţie, după ce a fost dat dispărut, ultima dată fiind văzut când a plecat de la locul de muncă, a fost depistat de poliţişti la intrare în Bucureşti.

 

S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.