În curând am putea avea zboruri mai scurte cu mai puține întârzieri. Care este motivul

×
Codul embed a fost copiat

În curând am putea avea zboruri mai scurte cu mai puține întârzieri și, desigur, emisii poluante reduse, cel puțin în Europa.

După 3 ani de negocieri, europarlamentarii au votat în sfârșit regulamentul conform căruia avioanele vor putea zbura pe traseul cel mai scurt, economisind timp și bani.

România a implementat deja dirijarea aeronavelor după acest sistem din 2019, dar măsura este greu de pus în practică din cauza războiului din Ucraina, care a dus la aglomerarea traficului în spațiul nostru aerian.

Ca pasageri, avem întotdeauna impresia că zburăm din punctul A în punctul B fără ocolișuri, însă europarlamentarii spun că lucrurile nu stau chiar așa.

Jean Marian Marinescu, europarlamentar:O rută directă înseamnă ruta păsării în zbor. Așa se spune. Da, nu zboară pasărea între două puncte, să zboare și avionul. Nu zburăm între două puncte din diverse motive. Companiile aeriene încearcă să își micșoreze costurile pentru că aleg ruta care determină costuri cele mai mici de taxe de survol. Companiile de control de trafic încearcă să păstreze avionul cât mai mult pe teritoriul țării respective ca să primească cât mulți bani pe taxa de survol.”

Citește și
stewardesa, insotitor de zbor, avion, aerport,
Pățania unei însoțitoare de bord după ce a fost implicată într-o bătaie la un hotel de lux din Maldive. Ce a fost obligată
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Soluția ar veni, însă odată cu introducerea unui sistem numit „Cerul Unic European”, asupra căruia europarlamentarii au căzut de acord.

Regulamentul care se negociază de mai bine de trei ani între eurodeputati și statele membre a fost aprobat în sfârșit de către Comisia de Transport din Parlamentul European. Cerul Unic European trebuie să asigure trase directe, ceea ce ar înseamna reducerea emisiilor de carbon, iar pentru pasageri se traduce în întârzieri mai puține și zboruri mai scurte. Să luam de exemplu un avion care pleacă de la Bruxelles spre Romania.

Fiecare minut de combustibil ars în aer înseamnă mai multe noxe în atmosferă, spun piloții.

Cătălin Prunariu, director de zbor TAROM: „Pe o rută finită, cele 10 minute-5 minute întârziere sau de câștig reprezintă în economia generală, într-un an de zile de exemplu, foarte mult, dacă la fiecare rută se câștigă 10 minute, gândiți-vă că o companie aeriană medie, compania națională, are o medie de 60 de zboruri pe zi, 10 minute, înseamnă 600 de minute.”

Planul zborurilor pe ruta cea mai scurta poate întâlni, însă și alte piedici cum ar fi, în cazul Ungariei, încărcarea de trafic.

Adrian Cojoc, director ROMATSA: Nu face față la nivelul de trafic cu resursa umană de care dispune și condițiile tehnice, deci sistemul lor de dirijare.
Reporter: Din cauza asta apar devieri de rută?
Adrian Cojoc, director ROMATSA: Bineînțeles, da.”

Regulamentul privind „Cerul Unic European” va fi aplicat, cel mai devreme, după alegerile europarlamentare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Un avion a fost nevoit să devieze de la traseu după ce un câine și-a făcut nevoile pe culoar. „Mirosul nu a dispărut”
Un avion a fost nevoit să devieze de la traseu după ce un câine și-a făcut nevoile pe culoar. „Mirosul nu a dispărut”

Un zbor al companiei United Airlines a fost nevoit să se devieze pentru că un câine și-a făcut nevoile pe culoarul avionului, a confirmat compania aeriană pentru Business Insider.

Pățania unei însoțitoare de bord după ce a fost implicată într-o bătaie la un hotel de lux din Maldive. Ce a fost obligată
Pățania unei însoțitoare de bord după ce a fost implicată într-o bătaie la un hotel de lux din Maldive. Ce a fost obligată

O însoțitoare de zbor de la British Airways, cunoscută pentru comportamentul său neadecvat, a fost trimisă înapoi acasă după ce a fost implicată într-o bătaie la un hotel din Maldive, unde prețu pe noapte poate ajunge până la 2.000 de lire.

 

Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că a bătut-o în fața copiilor lor. Incidentul ireal produs în timpul unui zbor
Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că a bătut-o în fața copiilor lor. Incidentul ireal produs în timpul unui zbor

Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt că a bătut-o de față cu copiii lor și a invocat un episod halucinant din 2016, când acesta ar fi lovit-o și pe ea, dar și pe unul dintre cei mici, în timp ce turna bere și vin pe ei.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.