Guvernul a reintrodus șomajul tehnic și a definit „munca la gri” prin OUG

Florin Citu
Guvernul României

Ordonanța de urgență privind reintroducerea șomajului tehnic pentru angajații ale căror activități sunt afectate de pandemia COVID-19 și ordonanța de urgență pentru combaterea fenomenului de „muncă la gri” au fost adoptate de Guvern.

 

De această formă de sprijin vor beneficia aproximativ  50.000 de persoane iar impactul bugetar total calculat pentru două luni este de 238,4 milioane lei.

Șomajul tehnic a fost una dintre primele măsuri pe care Guvernul le-a adoptat anul trecut, la începutul pandemiei, pentru a proteja angajații și angajatorii, precizează Executivul, într-un comunicat.

Au fost salvate 1,2 milioane de locuri de muncă, printr-o investiție de 4,85 miliarde de lei, în cursul stării de urgență și de alertă, până la 30 iunie, termenul până la care s-a aplicat șomajul tehnic, arată sursa citată.

Citește și
Florin Citu
Testarea obligatorie a personalului medical, discută în Parlament. Florin Cîțu a renunțat la varianta ordonanței
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Tot în ședința de sâmbătă, Guvernul a introdus și măsuri pentru combaterea fenomenului cunoscut sub denumirea de ”muncă la gri”, care constă nu doar în disimularea unui contract individual de muncă cu normă întreagă într-un contract de muncă cu timp parțial, ci și în acordarea în fapt de către angajator a unui salariu mai mare decât cel evidențiat în documentele financiar-contabile, așa numitul ”salariu în plic”.

Va fi definită, combătură și sancționată ”munca subdeclarată”, a transmis Guvernul, într-un comunicat.

Va fi redefinită și sancționată munca nedeclarată prin primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial.

Va fi reglementată contravenția  de acordare a unor drepturi salariale net mai mari decât cele constituite și evidențiate în statele de plată ale salariaților.

Va fi reglementată, în cadrul lanţurilor de subcontractare, răspunderea contractantului căruia întreprinderea angajatoare îi este subcontractant direct, în solidar cu aceasta sau în locul său, pentru drepturile salariale nete restante datorate salariaților de către subcontractant.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spunea Florin Cîțu după momentul Matei Balș, către angajați: „Ieșiți din birou și făceți-vă treaba. Altfel, plecați”
Ce spunea Florin Cîțu după momentul Matei Balș, către angajați: „Ieșiți din birou și făceți-vă treaba. Altfel, plecați”

Premierul Florin Cîțu dădea vina pe „metehnele sistemului de sănătate din România” după precenta tragedie de proporții din spitalele românești, incendiul de la Institutul Matei Balș. A cerut controlale și investiții.

Testarea obligatorie a personalului medical, discută în Parlament. Florin Cîțu a renunțat la varianta ordonanței
Testarea obligatorie a personalului medical, discută în Parlament. Florin Cîțu a renunțat la varianta ordonanței

Testarea obligatorie a personalului medical va fi discutată în parlament, iar premierul Cîțu speră ca proiectul de lege să ajungă chiar de săpămâna viitoare.

Florin Cîțu îi cere Ancăi Dragu să se retragă de la șefia Senatului: Dacă mai există onoare, îşi va da demisia
Florin Cîțu îi cere Ancăi Dragu să se retragă de la șefia Senatului: Dacă mai există onoare, îşi va da demisia

Premierul Florin Cîţu a afirmat că, în cazul în care mai există onoare, atunci şi Anca Dragu va demisiona din funcţia de preşedintă a Senatului, la fel cum şi-a înaintat şi Ludovic Orban luni demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.