Grupare de trafic de droguri în vestul țării, anihilată de procurorii DIICOT. Ce sarcini aveau membrii săi

×
Codul embed a fost copiat

O grupare care făcea trafic de droguri în vestul țării a fost destructurată de polițiștii de la Crima Organizată din Timișoara. Au fost 61 de percheziţii în Timiş, Caraș Severin şi Hunedoara, iar 34 de persoane sunt vizate.

Rețeaua era una bine organizată și avea ramificații și în străinătate. Gruparea funcționa din septembrie anul trecut și fiecare dintre membrii săi aveau sarcini bine stabilite.

Drogurile erau procurate de români stabiliți în Spania, care le trimiteau în țară.
Un alt grup din România preluau stupefiantele, le depozitau și le distribuiau către dealerii locali.

Apoi erau cei care se ocupau efectiv de vânzarea substanțelor. Printre ei se numărau și clienți fideli care cumpărau cantități mai mari, atât pentru consum, cât și pentru vânzare.

34 de suspecți vor fi audiați astăzi de procurorii DIICOT.

Citește și
traficanti
O grupare care făcea trafic de arme și droguri, anchetată de procurorii DIICOT din Caraș-Severin
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Anchetă în Caraș-Severin, la o grupare care încerca să vândă arme de foc unei alte grupări din Suedia
Anchetă în Caraș-Severin, la o grupare care încerca să vândă arme de foc unei alte grupări din Suedia

O grupare care făcea trafic de arme și droguri este anchetată de procurorii DIICOT din Caraș-Severin. Mai mulți indivizi sunt bănuiți că au încercat să vândă arme de foc unei alte grupări din Suedia.

O grupare care făcea trafic de arme și droguri, anchetată de procurorii DIICOT din Caraș-Severin
O grupare care făcea trafic de arme și droguri, anchetată de procurorii DIICOT din Caraș-Severin

O grupare care făcea trafic de arme și droguri este anchetată de procurorii DIICOT din Caraș-Severin.

Germania a închis Hydra, cea mai mare piață ilegală darknet din lume, controlată de ruși. Legătura cu războiul din Ucraina
Germania a închis Hydra, cea mai mare piață ilegală darknet din lume, controlată de ruși. Legătura cu războiul din Ucraina

Autoritățile din Germania au anunțat că au închis Hydra, serviciul în limba rusă despre care se crede că este cea mai mare piață ilegală darknet din lume. Rețeaua cu vânzări anuale de 1,23 miliarde de euro vindea inclusiv droguri și acte false.

 

Audieri-maraton în Ploiești. 70 de persoane, implicate într-un amplu dosar de trafic de droguri
Audieri-maraton în Ploiești. 70 de persoane, implicate într-un amplu dosar de trafic de droguri

Audieri-maraton la Ploiești, într-un amplu dosar de trafic de droguri.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.