Gafă de proporții la INML: angajații au încurcat cadavrele, iar o familie a îngropat o femeie în locul unui bărbat

Medicina legala

Angajații INML au greșit cadavrul trimis unei familii, trimițînd trupul unei femei în locul celui al unei bărbat. Familia nu și-a dat seama, pentru că nu a deschis sicriul, iar la institut s-a aflat de abia după curățarea frigiderelor.

Angajaţi ai Institutului Naţional de Medicină Legală sunt cercetaţi, după ce au trimis, în vara acestui an, unei familii care trebuia să înmormânteze un bărbat, trupul unei femei. Încurcătura s-a descoperit abia după trei luni, când cadavrul bărbatului despre care se credea că a fost trimis familiei pentru înhumare a fost găsit în unul dintre frigidere

Familia defunctului nu a bănuit nimic, pentru că i s-a spus că trupul neînsufleţit este în stare avansată de putrefacţie, aşa că rudele nu au deschis sicriul, transmite news.ro, citând o anchetă Libertatea.


În vara acestui an, la INML au ajuns trupurile a două persoane, un bărbat şi o femeie. Familia bărbatului a venit, în prima săptămână a lunii august, să îl ridice, fiind informată în legătură cu starea avansată de putrefacţie a cadavrului, motiv pentru care rudele nu au deschis sicriul.

Explicația oficială a directorului

Pe de altă parte, familia femeii moarte în aceeaşi perioadă nu a mers să ridice cadavrul pentru înhumare.

Citește și
O femeie, medic ginecolog, acuzată că și-a bătut și sechestrat o pacientă. Aceasta a reușit să fugă desculță din cabinet
INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere. Firea: „Era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

„După trei luni, angajaţii INML au curăţat frigiderele instituţiei şi şi-au dat seama că trupul bărbatului se află încă acolo. În schimb, aceştia au stabilit că un alt cadavru, al unei femei decedate în aceeaşi perioadă, sfârşitul lunii iulie – începutul lunii august, nu se mai află în institut”, scrie sursa citată.

Directorul INML, George Cristian Curcă, a recunoscut că angajaţii instituţiei au încurcat cele două cadavre, dar a refuzat să comenteze situaţia, explicând că la nivelul instituţiei a fost demarată o anchetă iar un rezultat este așteptat pe 29 noiembrie.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
DIICOT a clasat dosarul otrăvirii Doinei Pană. Concluzia INML după ce fostul Ministru al Pădurilor a acuzat „mafia lemnului”
DIICOT a clasat dosarul otrăvirii Doinei Pană. Concluzia INML după ce fostul Ministru al Pădurilor a acuzat „mafia lemnului”

Procurorii DIICOT au clasat dosarul în care Doina Pană a reclamat că a fost otrăvită.

INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere. Firea: „Era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional”
INML nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere. Firea: „Era de neacceptat acest abuz fizic şi emoţional”

Din 10 iunie, Institutului Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” (INML) nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârsta femeii.

 

Protest fără precedent la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București
Protest fără precedent la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din București

Un protest fără precedent a avut loc astăzi la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici din Capitală.

Medici acuzați de un pacient că au ajutat patru bătăuși să scape de răspundere. Diagnostic medical omis
Medici acuzați de un pacient că au ajutat patru bătăuși să scape de răspundere. Diagnostic medical omis

Doi medici de la Spitalul judeţean din Brăila sunt acuzaţi de un pacient că ar ajuta patru bătăuşi să scape basma curată.

Cadavru găsit într-un hotel din Capitală. Poliţia anchetează cum a murit bărbatul
Cadavru găsit într-un hotel din Capitală. Poliţia anchetează cum a murit bărbatul

Descoperire macabră sâmbătă, într-o cameră de hotel din Bucureşti.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.