Fratele cunoscutului cântăreț Ion Dolănescu, reținut. Cum ar fi luat 4.000 de lei pe lună de la stat

×
Codul embed a fost copiat

Fratele cunoscutului cântăreț Ion Dolănescu a fost reținut miercuri seară. În spatele gratiilor au fost trimise alte 22 de persoane.

Vorbim despre artiști pe care anchetatorii îi acuză că ar fi obținut ilegal bani de la stat în contextul pandemiei. Totul cu ajutorul unor contracte false, care dovedeau că înainte de criză ar fi muncit legal și ar fi plătit taxe și impozite.

Astfel, lunar, suspecții primeau 4.000 de lei. Cei încătușați acum au aflat din luna martie că sunt urmăriți penal, dar și-au văzut de plan și nu au renunțat la indemnizație.

Totul a început în toamnă, când autorităţile au anunţat că artiştii afectaţi de pandemie primesc ajutor din partea statului. Doar că erau obligaţi să dovedească faptul că, înainte de criză, aveau venituri de pe urma evenimentelor şi plăteau taxe şi impozite.

Cei vizaţi de anchetatorii din Dâmboviţa ar fi profitat de ocazie. Dar cum în trecut nu ar fi muncit legal şi nu ar fi achitat dări, au apelat la două societăţi care organizează evenimente, una dintre ele condusă de fata unui preot. Aşa ar fi obţinut contracte false care atestau că au lucrat legal înainte de starea de urgenţă.

Citește și
Accident
Greșeala făcută de șoferul unei autoutilitare, care circula pe ploaie. A rănit grav o femeie
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Miercuri, 24 de persoane au ajuns în birourile poliţiştilor. Fratele maestrului Ion Dolănescu este unul dintre cei bănuiţi de înşelăciune.

Cele 24 de persoane au fost audiate ore în şir în cadrul Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa. La lăsarea serii au fost reţinute mai multe persoane. Acestea ar fi produs un prejudiciu de un 1,55 milioane de lei, spun poliţiştii.

Suspecţii ar fi încasat câte 4.000 de lei în fiecare lună. Cei doi administratori ai firmelor ar fi perceput între 300 și 700 de lei comision de la fiecare persoană pentru care au eliberat documentele false.

Ion Stoichiță, avocat: Acuzaţiile sunt fals în declaraţii, complicitate la înşelăciune, înşelăciune.
Reporter: Şi-au recunoscut vina?
Ion Stoichiță, avocat: Da.

Dumitru Duie, avocat: "Pentru ajutorul cu pandemia asta. Nu este vinovat, pentru că nu au fost evenimente, trebuia să desfăşoare evenimente, dacă erau, se încasa o sumă de bani. Neavând, aveau dreptul să solicite.”

În acelaşi dosar, 133 de persoane sunt cercetate în stare de libertate. Cei doi administratori ar fi bănuiţi că au întocmit acte false în alte 20 de judeţe din ţară.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Două berze, vedetele unui oraș din Dâmbovița. Imagini LIVE din cuibul păsărilor
Două berze, vedetele unui oraș din Dâmbovița. Imagini LIVE din cuibul păsărilor

Un oraş din Dâmboviţa se poate lăuda cu două vedete fără prea multe pretenţii. Este vorba despre două berze, al căror cuib este filmat fără întrerupere.

Greșeala făcută de șoferul unei autoutilitare, care circula pe ploaie. A rănit grav o femeie
Greșeala făcută de șoferul unei autoutilitare, care circula pe ploaie. A rănit grav o femeie

O femeie de 49 de ani s-a ales cu răni serioase, după ce mașina pe care o conducea a fost izbită violent de o mașină de mărfuri, pe un drum din Dâmbovița.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.