Filmul arestării interlopului Florian Tudor, zis ”Rechinul”. A fost luat pe sus, în timp ce striga că este sugrumat

×
Codul embed a fost copiat

Florian Tudor, zis "Rechinul", considerat a fi liderul mafiei române din Cancun, a fost arestat de autoritățile mexicane.

Românul fusese dat în urmărire internațională de autoritățile de la noi, fiind acuzat de constituire de grup infracțional organizat și tentativă de omor. În Mexic, asupra lui Tudor planează acuzații grave, printre care fraude cu carduri bancare și spălare de bani. Bărbatul s-a opus din răsputeri arestării.

Reținerea lui Florian Tudor, zis ”Rechinul”, a fost făcută joi în capitala Ciudad de Mexico, chiar în sediul Procuratorii Generale. Cel considerat capul mafiei române de pe riviera mexicană a fost luat prin surprindere de acțiunea agenților federali mexicani și s-a opus cu disperare reținerii.

În aceste condiții el a fost luat efectiv pe sus. Cât a fost cărat astfel de cei care l-au reținut, Florian Tudor s-a zbătut încontinuu și a strigat ca din gură de șarpe că este agresat. La un moment dat chiar, cu glas răgușit, încerca să spună că este sugrumat. Rugămințile lui nu i-au înduplecat însă pe mexicani care și-au dus misiunea până la capăt și în cele din urmă l-au urcat pe ”Rechin” în duba poliției.

Conform autorităților mexicane, împreună cu Florian Tudor au mai fost reținute încă două persoane. Este vorba despre un agent al Ministerului Public, dar și de avocatul mexican al ”Rechinului”, care au încercat, de asemenea, să împiedice arestarea românului.

Citește și
chapo
Cum a ajuns interlopul "Rechinul" din Craiova să aibă legături cu "El Chapo"
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Procuratura Generală a Mexicului a transmis într-un comunicat că arestarea lui Tudor a fost făcută în conformitate cu o cerere de arestare și extrădare formulată de autoritățile române.
”Rechinul” a ajuns din nou în atenția autorităților mexicane la începutul acestui an. FBI și Centrul Național de Informații din Mexic au declanșat o anchetă de amploare pentru a destructura caracatița care reușise să fure cu carduri clonate sute de milioane de dolari în ultimii ani.

Ancheta a condus către Florian Tudor, considerat a fi liderul acestei rețele care se folosea de alți români pentru a fura apoi banii de pe cardurile clonate. Imediat a fost transmisă o alertă de securitate tuturor autorităților mexicane, ceea ce a condus la incidentele de la începutul anului, când sute de turiști români au fost reținuți la intrarea în Mexic pe Aeroportul din Cancun.

Mai apoi, în februarie, autoritățile fiscale au blocat conturile a 78 de persoane fizice și juridice din Mexic, printre care se afla și Florian Tudor, dar și mai multe companii ale sale. În cele din urmă, Autoritatea Financiară Mexicană a depus un denunț penal împotriva lui Tudor pentru fraude bancare și spălare de bani. Șeful acestei instituții a anunțat joi, după arestarea ”Rechinului”, că rămân înghețate conturile lui, ale asociaților și companiilor lui, în care se află în acest moment peste 520 de milioane de pesos mexicani, adică peste 21 de milioane de euro.

Mai mulţi oameni politici din Mexic sunt bănuiţi că ar fi protejat reţeaua de infractori condusă de românul din Cancun.

Ministerul Justiției din România a anunțat vineri că extrădarea va fi făcută conform legislației din Mexic. Deocamdată, nu se știe cu exactitate când ar putea ajunge ”Rechinul” înapoi în România, întrucât cererea de extrădare urmează să fie judecată de instanțele mexicane. La noi, însă, pe Florian Tudor îl așteaptă un mandat de arestare preventivă în baza căruia fusese dat și în urmărire internațională.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine este și cu ce se ocupă interlopul „Rechinul”. Susține că e investitor imobiliar și că este nevinovat
Cine este și cu ce se ocupă interlopul „Rechinul”. Susține că e investitor imobiliar și că este nevinovat

Interlopul Florian Tudor, supranumit și „Rechinul”, a fost arestat joi în Mexic în urma unei cereri de arestare şi extrădare din partea guvernului român.

Cum a ajuns interlopul
Cum a ajuns interlopul "Rechinul" din Craiova să aibă legături cu "El Chapo"

Gruparea din Mexic  condusă de "Rechinul" - pe numele său adevărat Florian Tudor - ar avea legături cu legături cu cartelul Sinaloa.

Interlopul ”Rechinul”, reținut de autoritățile mexicane. Un agent federal a încercat să împiedice arestarea. VIDEO
Interlopul ”Rechinul”, reținut de autoritățile mexicane. Un agent federal a încercat să împiedice arestarea. VIDEO

Autorităţile mexicane l-au arestat joi pe Florian Tudor, persoana despre care se crede că este un lider al mafiei româneşti, conform informaţiilor apărute în presa locală, citate de dpa.

Interlopul „Rechinul” i-a trimis o scrisoare președintelui din Mexic. Ce a urmat
Interlopul „Rechinul” i-a trimis o scrisoare președintelui din Mexic. Ce a urmat

Românul Florian Tudor, zis Rechinul, acuzat că ar conduce o grupare mafiotă în Cancun, care a furat peste 1 miliard de dolari, i-a captat atenţia preşedintelui Mexicului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.