Fermierii din România au început să planteze tot mai multe plantele exotice. Care sunt cele mai căutate

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce o parte din livezile cu fructe românești se usucă din cauza căldurilor mari, plantele exotice înfloresc acum fără probleme.

Banane, kiwi, curmale, sau smochine, au apărut în tot mai multe curţi, acolo unde temperaturile nu scad iarna foarte mult. Temperaturile tot mai ridicate din ultimele ierni le ajuta să rămână în viaţă, iar cei care le cultivă și le vând, au cerere mare.

Cu fructe care pot fi culese deja la final de august, smochinul este printre cel mai căutat arbore exotic de la noi. S-a adaptat bine mai ales în ultimii ani, de când avem o climă din ce în ce mai blândă pe timp de iarnă, ceea ce îl ajută să reziste.

Bianca Stefanoiu administrează o pepinieră, în Periş, Ilfov, unde sădeşte şi plante exotice, pe care mai apoi le vinde către clienţi din toată ţara. Astăzi am găsit-o cu 7 colete pregătite pentru livrare. Kiwi, curmale, smochine, kaki, sau lamai sunt printre cele mai căutate pentru curte şi grădină.

Bianca Stefanoiu: „Fiecare este dornic să mănânce fructe pe care nu le poate avea decât din magazin. De exemplu pomul de kaki a luat foarte mult amploare, pentru ca fructele sunt mult mai gustoase decât cele venite din import. Aceste culturi exotice necesită mult mai puţine tratamente, unele nu necesită deloc”.

Citește și
livada gutui
Pomii fructiferi, la mare căutare printre români. ”S-au vândut foarte bine după pandemie”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Însă pe lângă plantele care produc fructe, sunt mulţi oameni care îşi cumpără flori pur decorative, pe care să le planteze în curte, cum este pomul de banană, care, deşi produce fructe, acestea nu reuşesc să se coacă de tot.

Curmalul chinezesc este printre cele mai rezistente plante exotice. Nu are nevoie de multă apă şi rodeşte chiar şi la 40 de grade, dar este rezistent inclusiv la temperaturi de -40 de grade. Iată o tehnică ce îl ajuta să producă şi mai multe fructe.

Stănica: „În perioada în care pomul este în plină floare, cu un ferăstrău se face o incizie circulară la scoarţă, rădăcina este „văduvită” 2 săptămâni de sevă, însă cantitatea de asimilate pe care frunzele o produc rămâne la dfispozitia florilor şi frunzelor”.

Aceşti pomi sunt crescuţi în livada Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti - de unde sute de oameni cumpăra anual plante exotice, iar printre cele mai iubită pentru gust este Asimina, numită şi banana nordului.

Există însă şi soiuri care încă nu rodesc la noi, dar pe care specialiştii le studiază şi încearcă să le adapteze climei noastre, cum sunt rodiile, papaya, avocado, sau fructele de cafea.

Iar pentru cei care nu au curte, dar vor să ţină în casa ori pe balcon o plantă exotică, există cele care nu fac fructe, cum sunt liliacul japonez, hibiscus francez, ori palmierii de mici dimensiuni.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Râul Bahlui navigabil, cu vaporașe, miniporturi și zone de promenadă, soluția care ar salva Iașiul de poluare
Râul Bahlui navigabil, cu vaporașe, miniporturi și zone de promenadă, soluția care ar salva Iașiul de poluare

O soluție care ar fi putut să ajute la combaterea poluării din Iași zace pe hârtie de ani de zile. De o parte și de alta a râului Bahlui ar fi trebuit să existe o pădure deasă, cu pomi înalți, iar pe apă să plutească ambarcațiuni de mici dimensiuni.

Pomii fructiferi, la mare căutare printre români. ”S-au vândut foarte bine după pandemie”
Pomii fructiferi, la mare căutare printre români. ”S-au vândut foarte bine după pandemie”

Zeci de producători au venit la Târgul Grădinarului din Alba Iulia cu pomi fructiferi și puieți de arbuști. Pentru că oamenii s-au întors către natură pe timpul pandemiei, cererea a fost mare.

Unde trebuie aruncați brazii de Crăciun. „Marea majoritate îi lăsă în cel mai bun caz la ghena de gunoi”
Unde trebuie aruncați brazii de Crăciun. „Marea majoritate îi lăsă în cel mai bun caz la ghena de gunoi”

A trecut şi sfântul Ion aşa că în mai toate casele se despodobeşte bradul de Crăciun. Problema este că în cele mai multe cazuri pomii sfârşesc pe marginea drumurilor sau la ghenă.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.