Protest într-o comună, din cauza taxelor pe iarbă. Oamenii vor să meargă cu măgarii la primărie

×
Codul embed a fost copiat

Zeci de crescători de animale din Bihor au protestat în fata primăriei din comună, nemulţumiţi pentru că, spun ei, au de plătit cea mai mare taxă pe hectarul de păşune din tot judeţul.

Fermierii se plâng că în aceste condiţii nu îşi mai pot susţine turmele cu hrană şi ameninţă că, în disperare de cauză, dacă nu se va reveni asupra preţului, vor merge cu oile, vacile şi măgarii în fața prefecturii.

Nemulţumirea fermierilor a început după ce consiliul local din comuna Mădăras a decis că fiecare crescător de animale să plătească 630 de lei pentru fiecare hectar de păşune.

”Nu putem plăti masa verde pe hectar cum o calculat-o ei. Şi nu ştim cum o calculat-o. Că nu există atâta, nu există. Având în vedere primăriile limitrofe, la noi e cel mai mare preţ. 630 plus impozitul.”

Dumitru Codrea, crescător de animale: Ne-o scos 15 tone de masă verde la hectar. Am propus la primărie să se îngrădească un hectar de păşune şi, în mijlocul verii, când se poate cosi, să o cosim şi să o măsurăm. Şi-atuncea plătim cât e. Fiindcă nu este nic 30 la sută din ce spun ei."

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Primăria în schimb spune că preţul e cel corect.

Dan-Alexandru Tiurbe, primarul comunei Mădăras: ”Dacă înmulţim matematic, iese exact 630 de lei pe hectarul de păşune.
Reporter: Cum vă explicaţi faptul că, în alte zone, limitrofe, preţul e mult mai puţin?
Dan-Alexandru Tiurbe, primarul comunei Mădăras: Eu zic că acele UAT-uri nu au amenajamente pastorale. Eu trebuia să fac un calcul cât de cât rezonabil, pentru că vine Curtea de Conturi şi după aia ne-ntreabă.

Oamenii au încercat să ceară socoteala chiar firmei care a făcut evaluarea păşunilor.

Ionică Sterp, oier: ”Problema-i păşunea, deci preţul prea mare pe hectarul de păşune. Legea 34 spune clar: jumătate din masă verde pe hectar, dar la noi nu se ia în calcul. Noi suntem foarte hotărâţi să nu o luăm. Iar dacă ei vor să ne scoată de pe-acolo, aducem animalele aici şi în fata prefecturii."

Fermierii au făcut o sesizare la primărie şi au cerut anularea hotărârii de Consiliul Local. După tot acest protest, primarul i-a anunţat pe oameni că va discuta problema în prima şedinţă de consiliu local.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Magistraţi împiedicaţi de jandarmi să protesteze la CAB. Ce decizie au invocat
Magistraţi împiedicaţi de jandarmi să protesteze la CAB. Ce decizie au invocat

Jandarmii au încercat, luni seară, să îi împiedice pe magistraţi să protesteze pe treptele Curţii de Apel Bucureşti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.