Evaluări ale spitalelor, pentru a afla dacă au existat infecții nosocomiale la pacienții Covid-19. Oficial, cifra e 0

Nelu Tataru
Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, miercuri, că se fac evaluări ale tuturor spitalelor pentru a se afla dacă au existat infecţii nosocomiale la pacienţii Covid-19.

El a mai precizat că au existat 346 de focare în unităţile medicale de la începutul acestei pandemii, cu 4.825 de pacienţi şi va fi evaluat fiecare caz în parte, transmite News.ro.

Nelu Tătaru a fost întrebat miercuri, după amiază, la Cluj-Napoca, dacă există infecţii nosocomiale la pacienţi cu Covid-19 şi dacă au fost şi decese din această cauză.

“Pacienţii cu Covid desfăşuraţi în focarele din spitale sunt cei care sunt contacţi şi iau acea boală în spital. O infecţie nosocomială înseamnă infecţie apărută în spital la 48 de ore de la internare, pe parcursul spitalizării, până la 30 de zile de la externare. Avem în evaluare în acest moment tot ce înseamnă DSP-uri pentru fiecare spital în parte, fiecare focar desfăşurat. Aştept o evaluare a acestui lucru”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a menţionat că de la începutul pandemiei au fost 346 de focare în spitale, cu peste 4.800 de pacienţi şi va fi evaluat fiecare caz în parte.

Citește și
Nelu Tataru
Tătaru spune că se aşteaptă la o creştere progresivă a infectărilor cu COVID-19
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

“Avem la acest moment 346 de focare desfăşurate în spital de la începutul acestei pandemii, cu 4.825 de pacienţi care au fost în aceste focare. Evaluăm fiecare pacient”, a explicat Nelu Tătaru.

Președintele Klaus Iohannis a cerut o informare Ministerului Sănătăţii în privinţa infecţiilor nosocomiale
 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că va solicita Ministerului Sănătăţii o informare în legătură cu infecţiile nosocomiale, transmite Agerpres.

"Despre infecţiile nosocomiale voi cere o informare la Ministerul Sănătăţii, după care putem să vedem de ce s-a raportat zero. Mi se pare cel puţin ciudat, în condiţiile în care s-au luat măsuri de îmbunătăţire a situaţiei, dar de la ce am avut la zero cred că este cale lungă şi voi cere o explicaţie pentru asta", a spus şeful statului, într-o conferinţă de presă, la Palatul Cotroceni.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Ce spune ministrul Sănătății despre noi măsuri împotriva coronavirusului: „Să respectăm aceleași reguli”
Ce spune ministrul Sănătății despre noi măsuri împotriva coronavirusului: „Să respectăm aceleași reguli”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, miercuri, la Cluj, că nu se impun măsuri suplimentare deocamdată în ceea ce priveşte incidenţa COVID-19.

Tătaru spune că se aşteaptă la o creştere progresivă a infectărilor cu COVID-19
Tătaru spune că se aşteaptă la o creştere progresivă a infectărilor cu COVID-19

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri, la Iaşi, că se aşteaptă ca şi în următoarele zile să fie înregistrată o creştere progresivă a numărului de infectări cu COVID-19.

Tătaru: Toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din locurile de terapie intensivă cazurilor Covid
Tătaru: Toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din locurile de terapie intensivă cazurilor Covid

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Timişoara, că toate spitalele din ţară trebuie să aloce 10% din capacitatea de terapie intensivă şi 15% din celelalte locuri pentru cazurile de infectări cu SARS-CoV-2.

Guvernul pregătește o ordonanță ce îi vizează pe pacienții asimptomatici. Ce se va întâmpla cu aceștia
Guvernul pregătește o ordonanță ce îi vizează pe pacienții asimptomatici. Ce se va întâmpla cu aceștia

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, la Timişoara, că sunt 11 judeţe cu peste 100 de cazuri de COVID-19, plus Bucureşti, şi că este în lucru o Ordonanţă de Urgenţă astfel încât cazurile oligosimptomatice şi asimptomatice să rămână acasă.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.