După decesul unui bărbat, 500 de oameni i-au aflat secretul. ”Scoatem morții din groapă?”

×
Codul embed a fost copiat

Sute de oameni susţin că sunt înşelaţi de o Casă de Ajutor Reciproc pentru Pensionari, în oraşul Târgu Bujor, din judeţul Galaţi.

Cei care au contribuit zeci de ani au aflat, după ce a decedat preşedintele asociaţiei, că nu mai sunt deloc bani în contul organizaţiei. În total, aproape două sute de mii de lei, din câte ştiu membrii rămaşi acum în pagubă. Cazul a fost reclamat la poliţie, care a deschis un dosar penal.

Sunt peste cinci sute de persoane păgubite în acest dosar, conform autorităţilor locale. Primarul din Târgu Bujor spune că a aflat despre problemele asociaţiei în urmă cu aproape o lună, când oamenii au început să vină să se plângă la primărie.

Peste noapte, au descoperit că nu mai sunt bani şi că nimeni nu are ce explicaţie să le dea, pentru că fostul preşedinte a decedat. Cu toţii contribuiseră lună de lună pentru a primi, la sfârşitul vieţii, un ajutor de înmormântare: între 100 şi 800 de lei.

Singura care ar mai putea să dea explicații despre ce s-a întâmplat este contabila Casei de Ajutor Reciproc, o femeie de 57 de ani care a refuzat, marți, să discute cu noi.

Citește și
tanara gravida
O româncă i-a spus unui italian că e gravidă. Ce a descoperit când a plătit un detectiv
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Soţii Tetic, în vârstă de 80 şi, respectiv, 83 de ani, au contribuit din 1989 la această Casă de Ajutor Reciproc pentru Pensionari.

Au ştiut de la bun început că dau bani pentru ca urmaşii lor să primească un ajutor de înmormântare, astfel încât să nu fie o povară pentru copii şi nepoţi.

Rozeta Tetic: "Avem vreo 30 de ani. Şi am dat în fiecare lună. N-am întrerupt deloc. N-avem împrumutări, nu avem nimic. Acuma nu ne-o dat niciun ban."

Andrei Tetic: "Când s-o dus să plătească, o spus că nu se mai dă bani, că n-are de unde. Unde-s banii? Cine i-o fi luat? Cred că Dumnezeu."

Peste cinci sute de oameni din Târgu Bujor şi din localităţile învecinate îşi pun aceleaşi întrebări. Unii chiar au avut nevoie în ultima lună de ajutor de înmormântare, dar au găsit uşile sediului Casei de Ajutor Reciproc închise.

Pensionară: "Dacă mor, nu-mi mai dă nimic. Şi nici nu mai primeşte să plătim cotizaţiile înainte. ”Să scoatem morţii din groapă să ne deie?” - aşa i-a spus lu noră mea!"

Pensionar: "Cred că e un fel de caritas, cum a fost caritasul are, tot aşa, încasa bani şi, la un moment dat, a rămas fără bani. Cred că asta-i explicaţia."

Neoficial, ar fi vorba despre aproximativ două sute de mii de lei, care s-au evaporat din contul asociaţiei. Singura care ar putea să explice situaţia este contabila, însă a refuzat să discute cu presa. Va trebui să îi lămurească, însă, pe poliţişti.

Comisar șef: "În urma sesizării şi a verificărilor efectuate de polițiști, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune."

Primar Târgu Bujor: "Constat că există un vid legislativ, astfel încât nimeni nu controlează aceste forme asociative care se joacă cu banii oamenilor."

Fondurile Asociaţiei nu sunt garantate de stat, ca în cazul instituţiilor bancare, aşa că autoritățile nu au cum să îi despăgubească pe cei care se află acum în postura de păgubiţi.

Organizaţia are în patrimoniu un apartament, însă vânzarea acestuia ar acoperi doar o mică parte din suma care lipseşte.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O asociație susține că sunt mai mulți fizicieni fără studii necesare în spitalele din țară
O asociație susține că sunt mai mulți fizicieni fără studii necesare în spitalele din țară

Vicepreşedintele Colegiului Fizicienilor Medicali din România (CFMR), Marin Bodale, a declarat miercuri pentru AGERPRES că opt persoane au practicat profesia de fizician în unităţi medicale din ţară, fără a avea studiile necesare.

O româncă i-a spus unui italian că e gravidă. Ce a descoperit când a plătit un detectiv
O româncă i-a spus unui italian că e gravidă. Ce a descoperit când a plătit un detectiv

Un italian a depus plângere împotriva unei românce care l-ar fi păcălit că e gravidă cu copilului lui ca să îi ia banii.

Metoda prin care un român din Italia a scăpat de plata facturilor ani de zile
Metoda prin care un român din Italia a scăpat de plata facturilor ani de zile

Fraudă comisă de un bărbat de 37 de ani, stabilit în Italia.

A plătit 3.600 lei pentru o cabană care nu există. Metoda prin care a fost păcălită
A plătit 3.600 lei pentru o cabană care nu există. Metoda prin care a fost păcălită

Dacă vreţi să plecaţi în vacanţa de sărbători şi aţi găsit oferte irezistibile pe internet, verificaţi-le înainte să viraţi banii. Mai mulţi turişti au fost păcăliți să dea avansul pentru sejururi în cabane care nici măcar nu există.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa”, partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.