Două persoane au plonjat cu maşina în râul Buzău și au scăpat doar cu răni. Cum s-a produs accidentul

accident salvare 112
StirilePROTV

Două persoane au fost rănite şi au ajuns la spital, sâmbătă, după ce au plonjat cu maşina în râul Buzău.

 

Accidentul s-a petrecut pe DN 10, în zona localităţii Crasna, după ce şoferul, în vârstă de 64 de ani, a pierdut controlul volanului.

Atât acesta, cât şi pasagera în vârstă de 60 de ani s-au autoevacuat din maşină înainte de venirea echipajelor de intervenţie.

„Din verificările poliţiştilor a rezultat că un bărbat de 64 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 10, dinspre Buzău, la kilometrul 100+250 m, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă, iar autoturismul a ajuns în albia râului Buzău. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a şoferului şi a unei femei de 60 de ani, pasager în autoturism. (...) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a infirmat prezenţa alcoolului în aerul expirat. De asemenea, permisul bărbatului a fost reţinut în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule", precizează IPJ Covasna.

La locul accidentului s-au deplasat echipaje din cadrul Staţiei de pompieri Întorsura Buzăului cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ.

Citește și
Defecţiune la o instalaţie de oxigen la Spitalul Judeţean Buzau
Defecţiune la o instalaţie de oxigen la Spitalul Judeţean Buzău. 22 de persoane au fost evacuate
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„În urma evenimentului rutier, două persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii suplimentare de către echipajele medicale. Cele două persoane care se aflau în autoturism au reuşit să se autoevacueze la timp", menţionează ISU Covasna.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Doi bărbaţi, cercetaţi după ce au furat mai multe componente ale instalaţiei de semnalizare a căii ferate din Buzău
Doi bărbaţi, cercetaţi după ce au furat mai multe componente ale instalaţiei de semnalizare a căii ferate din Buzău

Doi bărbaţi de 51 şi 57 de ani din comuna Ulmeni, judeţul Buzău, sunt cercetaţi pentru furt calificat după ce au sustras mai multe componente ale instalaţiei de semnalizare a căii ferate care tranzitează localitatea.

Defecţiune la o instalaţie de oxigen la Spitalul Judeţean Buzău. 22 de persoane au fost evacuate
Defecţiune la o instalaţie de oxigen la Spitalul Judeţean Buzău. 22 de persoane au fost evacuate

Optsprezece pacienţi şi patru cadre medicale din Secţia de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău au fost evacuaţi, vineri, în urma unei defecţiuni la instalaţia de oxigen, cu degajare mare de fum.

 

Câți bani ar fi făcut trei proxeneți din Buzău de pe urma a patru femei. Infractorii au fost arestați
Câți bani ar fi făcut trei proxeneți din Buzău de pe urma a patru femei. Infractorii au fost arestați

Un bărbat, sora lui și prietenul femeii - acuzați de proxenetism - au ajuns în arestul Poliției din Buzău, pentru următoarele 30 de zile.

Cum va arăta cea mai modernă închisoare din România. Deținuții vor avea sală de spectacole și studio TV
Cum va arăta cea mai modernă închisoare din România. Deținuții vor avea sală de spectacole și studio TV

O veche unitate militară din Unguriu, județul Buzău, va fi transformată în cea mai modernă închisoare din țară.  

Un nou penitenciar va fi construit în județul Buzău. Alina Gorghiu: „Totul va fi la standarde europene”
Un nou penitenciar va fi construit în județul Buzău. Alina Gorghiu: „Totul va fi la standarde europene”

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat construirea unui nou penitenciar, în judeţul Buzău, menţionând că acesta va avea 900 de locuri de detenţie, cu o suprafaţă de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.