Doi preoți și șase măicuțe de la Catedrala Catolică din Iași, bolnavi de coronavirus. Cum s-au infectat

Doi preoți și șase măicuțe de la Catedrala Catolică din Iași, bolnavi de coronavirus. Cum s-au infectat
Facebook/ Catedrala Romano-Catolica Iasi

Opt membri ai corului Catedralei Catolice au fost infectaţi cu Covid-19, a anunţat purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, Adrian Blăjuţă. Corul este cel care transmitea online rugăciunile și cântările din perioada stării de urgență.

 

Potrivit sursei citate, printre cei infectaţi de noul coronavirus sunt şase măicuţe şi doi preoţi, unul dintre ei fiind dirijorul corului iar celălalt organistul.

”În perioada stării de urgenţă a fost înfiinţat un cor pentru susţinerea rugăciunilor şi a cântărilor la sfintele Liturghii celebrate la Catedrala Catolică din Iaşi, care sunt transmise online şi la televizor. Corul, care continuă să funcţioneze şi în perioada stării de alertă, este format din surorile care locuiesc în aşezământul monahal de lângă catedrală, fiind dirijate şi acompaniate la orgă de doi preoţi de la parohia catedralei. Organistul a bănuit că a fost infectat cu noul coronavirus după ce a intrat în contact cu o persoană depistată pozitiv, motiv pentru care imediat a făcut testul pentru Covid-19. Rezultatul a fost pozitiv”, a explicat luni preotul Adrian Blăjuţă.

Pentru a nu pune în pericol siguranţa şi sănătatea enoriaşilor şi a celor cu care preoţii de la parohie şi de la Episcopia Catolică din Iaşi pot intra în contact, au fost luate măsurile urgente pentru depistarea altor posibile cazuri.

Citește și
coronavirus
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

 

Au fost testați și episcopii

 

În total au fost făcute 24 de teste, inclusiv episcopului diecezei de Iaşi, Iosif Păuleţ, şi episcopului emerit, Petru Gherghel. Doar şapte dintre probe au fost pozitive.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice a declarat, totodată, că dirijorul şi organistul sunt internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase ”Sf.Parascheva” din Iaşi, iar măicuţele la Spitalul CFR.

Dintre cei opt infectaţi doi prezintă unele simptome uşoare ale bolii, restul fiind asimptomatici.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Țara în care 20% din cazurile de coronavirus sunt în mine. Decizia luată de guvern
Țara în care 20% din cazurile de coronavirus sunt în mine. Decizia luată de guvern

În total 12 mine de cărbune din Polonia, identificate drept focare de contaminare cinoul coronavirus, urmează să fie închise pe o perioadă de trei săptămâni, a anunţat luni vicepremierul Jacek Sasin, relatează Reuters.

Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate
Coronavirus România, 8 iunie. 125 de cazuri noi, 20.604 de persoane infectate

Coronavirus România, 8 iunie. Până în prezent, pe teritoriul României sunt 20.604 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus și 1339 de decese. Autoritățile anunță 125 de cazuri noi de îmbolnăvire în ultimele 24 de ore.

Un obicei unic în România a fost anulat de Rusalii din cauza coronavirusului
Un obicei unic în România a fost anulat de Rusalii din cauza coronavirusului

Obiceiul "Udatul nevestelor" în râul Gurghiu, un obicei unic în România, pe care localnicii din comuna Hodac îl păstrează cu sfinţenie din moşi-strămoşi, în a doua zi de Rusalii, a fost anulat în acest an din cauza Covid-19.

Recomandări
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Mai puțin de un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.