Dezvăluirile eroilor revoluționari prezenți la deschiderea sediului Comitetului Central, după 30 de ani

×
Codul embed a fost copiat

În faţa mulţimii furioase, Nicolae și Elena Ceaușescu au fugit cu elicopterul de pe acoperişul fostului Comitet Central.

În urma lui, clădirea a fost acaparată de oameni, într-un haos general, şi s-a strigat din răsputeri "Libertate!".

Duminică, pentru prima oară de atunci, oricine a putut vizita fostul sediul al Comitetului Central, inclusiv beciurile de tortură.

La 30 de ani de la Revoluţie, porţile fostului Comitet Central al Partidului Comunist, actualul Minister de Interne, s-au deschis pentru prima dată publicului larg.

La 12 şi 9 minute, fix ora la care Nicolae şi Elena Ceaușescu decolau, în 1989, cu elicopterul de pe acoperișul fostului CC.

Citește și
Ion Iliescu iese de la parchetul general unde a fost audiat in Dosarul Revolutiei
Reacția lui Ion Iliescu după bătaia luată de Voiculescu: "Este de condamnat!”
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Primii care au intrat au fost chiar cei care au luptat, în decembrie 1989, pentru libertate.

Emil Luca, fost revoluționar: „În 22 decembrie a sunat telefonul în biroul lui Ceauşescu, am răspuns, la telefon era Ion Iliescu şi m-a întrebat: "Spune-mi, spune-mi, ce se întâmplă acolo?"

Constantin Cazacu, fost revoluționar: „Între Palatul CC şi Palatul Regal era o intrare subterană care făcea legătura între palate şi am scos pe un om mort. Pe aici se vede cum veneau alţii, veneau pe afară, dădeau să intre în interior."

Aurel Bejan, fost revoluționar: „După 6-7 au început să iasă foştii securişti, garda lui Ceauşescu, care erau jos la subsol. Au ieşit cu două pistoale mitraliere şi au tras în ce-au prins în faţă. Eu de frică atunci, m-am băgat în toaleta lui Ceauşescu şi doamna Emilia sub patul lui Ceauşescu."

Împins de furia poporului, Nicolae Ceauşescu a luat liftul şi a urcat pe acoperişul clădirii, de unde a fugit, alături de Elena Ceauşescu, cu elicopterul.

Clădirea Comitetului Central s-a transformat, în decembrie 1989, într-un teatru de război.

Tot duminică, pentru prima dată, oamenii au putut vedea unde erau anchetaţi şi torturaţi de Securitate cei care îndrăzneau să se opună regimului sau erau bănuiţi doar de asta.

"Izolatorul" era unul dintre locurile de pedeapsă.

Acum, la 30 de ani de la Revoluţie, urmele gloanţelor stau mărturie pe pereţi. Sunt cu sutele, iar astăzi, 22 decembrie, întreaga ţară i-a comemorat pe cei care şi-au pierdut viaţa în 1989.

Preşedintele Iohannis şi premierul Orban au participat la o slujbă de pomenire a eroilor la Patriarhie şi la Ateneu, la deschiderea unei expoziţii de fotografii din zilele Revoluţiei, apoi la Recviemul lui Mozart.

Duminică seara s-au alăturat marşului care a început în Piaţa Victoriei şi se va încheia în Piaţa Revoluţiei.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Vela, despre Revoluție: Sunt multe lucruri neclare, e datoria magistraţilor să facă lumină
Vela, despre Revoluție: Sunt multe lucruri neclare, e datoria magistraţilor să facă lumină

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, susţine că sunt multe lucruri neclare cu privire la Revoluţia Română din Decembrie 1989, fiind „de datoria magistraţilor să facă lumină” în privinţa acelor evenimente.

Reacția lui Ion Iliescu după bătaia luată de Voiculescu:
Reacția lui Ion Iliescu după bătaia luată de Voiculescu: "Este de condamnat!”

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă că ceea ce s-a întâmplat, sâmbătă, în Piaţa Universităţii, la comemorarea eroilor Revoluţiei din 1989, arată că reconcilierea nu este posibilă "nici după trei decenii".

Mii de oameni au vizitat balconul unde a vorbit Ceaușescu. Eveniment în memoria eroilor Revoluției
Mii de oameni au vizitat balconul unde a vorbit Ceaușescu. Eveniment în memoria eroilor Revoluției

Românii au fost invitaţi duminică să viziteze sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), un eveniment organizat în memoria celor care s-au jertfit la Revoluţie, în urmă 30 de ani.

Președintele și premierul participă la slujba de pomenire a eroilor Revoluției Române
Președintele și premierul participă la slujba de pomenire a eroilor Revoluției Române

Președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban participă duminică la slujba de pomenire a eroilor Revoluției Române, oficiată la Catedrala Patriarhală din București.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.