Departamentul de Stat al SUA, raport critic privind drepturile omului în România

Departamentul de Stat din SUA

Departamentul de Stat al SUA a publicat Raportul de ţară privind respectarea drepturilor omului în România în anul 2018, care arată că libertatea de exprimare, un drept constituţional, a fost respectată parţial de Guvern.

Legat de protestele din 10 august, este susţinut că presa pro-guvernamentală a jucat un rol important în dezinformare în timpul demonstraţiilor.

Problemele ce vizează drepturile omului includ corupţia la nivel oficial şi violenţa poliţiei împotriva romilor.

Sistemul de justiţie a făcut paşi în a da în judecată şi pedepsi oficiali care au comis abuzuri, dar autorităţile au întârziat procedurile, fapt ce implică un presupus abuz al poliţiei. Rezultatul a fost acela că multe cazuri s-au încheiat cu achitări.

Guvernul a respectat parţial dreptul la libertatea de exprimare, care o include şi pe cea a presei, se arată în raport.

Citește și
Prima zi de proteste a romanilor din diaspora fata de guvernul PSD, in Piata Victoriei, vineri, 10 august 2018. Protestatarii cer eliminarea politicienilor cu probleme penale și alegeri anticipate
1.180 de martori, audiaţi în dosarul violenţelor din 10 august. Expertiză fizico-chimică asupra substanţelor folosite
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Organizaţii independente, precum ActiveWatch – Agenţia de Monitorizare a Presei, Freedom House şi Centrul pentru Jurnalism Independent, au raportat excesiva politizare a presei, mecanisme financiare corupte şi politici editoriale subordonate intereselor patronilor.

În timp ce presa independentă a fost activă şi şi-a exprimat viziunea fără restricţie, politicienii sau persoane apropiate politicienilor şi grupurilor politice fie deţin, fie controlează numeroase publicaţii şi entităţi media la nivel local şi naţional.

Punctul de vedere editorial al acestora din urmă, se arată în raport, au reflectat frecvent viziunea patronilor, iar criticile au fost ţintite spre oponenţii politici şi alte organizaţii media.

Media pro-guvernamentală, rol important în dezinformare în timpul demonstraţiilor de la 10 august

Protestele care au avut loc în Bucureşti pe 10 august au criticat aspru activitatea Guvernului în vederea limitării corupţiei.

Potrivit unor organizaţii şi rapoarte independente, media pro-guvernamentală a jucat un rol important în dezinformare în timpul demonstraţiilor.

Reprezentanţi ai partidului de la guvernare au susţinut că protestele din 10 august au fost sponsorizate din străinătate şi că acestea se voiau a fi o lovitură de stat. Ei nu au adus nicio dovadă în susţinerea afirmaţiilor.

Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au evitat să sancţioneze comportamentul neprofesionist şi lipsit de etică al presei controlate de afacerişti şi politicieni care au legături cu partidul aflat la conducere, în timp ce au sancţionat reporteri care au criticat Guvernul.

Peste 20 de organizaţii civice şi ONG-uri au condamnat violenţa folosită, pe 20 iunie, de Jandarmerie faţă de protestatari paşnici, inclusiv reţinerea unui jurnalist german.

Pe 10 august, cel puţin 15 jurnalişti – care se aflau pe teren – au fost hărţuiţi verbal şi fizic şi au fost răniţi în timpul acţiunilor Jandarmeriei cu gaze lacrimogene.

Entități media, amenințate pentru dezvăluire făcute

În raport sunt incluse şi exemple de entităţi media care au fost ameninţate şi date în judecată din cauza dezvăluirilor făcute.

Pe 8 noiembrie, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a cerut grupului de investigaţii Rise Project să dezvăluie sursele pe care le-au folosit pentru articole despre cazuri suspecte de fraudă şi corupţie.

Articolele făceau referire la TelDrum, companie din Teleorman, aparent relaţionată cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

ANSPDCP a ameninţat grupul cu o amendă fără precedent, de 20 de milioane de euro, dacă nu permite accesul la baza de date şi la investigaţiile aflate în curs.

A fost pentru al doilea an consecutiv când Rise Project a fost hărţuit de agenţiile guvernamentale, după ce a început să ancheteze bunurile conducerii partidului PSD.

Liviu Dragnea a anunţat pe 13 mai că a cerut autorităţilor să îl cerceteze pe reporterul Dan Tapalagă (G4Media.ro), susţinând că a dezvăluit un memorandum clasificat despre posibila mutare a ambasadei României din Israel la Ierusalim. Site-ul a demonstrat că articolul s-a bazat pe surse deschise.

Primarul localităţii Voluntari, Florin Pandele, a dat în judecată PressOne.ro, după ce site-ul a adus probe privind plagiatul tezei sale de doctorat şi ale altor oficiali.

Pandele a pretins despăgubiri de 300.000 de euro pentru defăimare. Pe 20 noiembrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a trimis cazul înapoi la Curtea de Apel, cu menţiunea că respingerea anterioară a celui de-al doilea apel al lui Pandere a fost „neconvingătoare”. După un nou apel, cazul a revenit la Înalta Curte pentru finalizare.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Şeful Jandarmeriei: intervenţia din 10 august a fost legală.
Şeful Jandarmeriei: intervenţia din 10 august a fost legală. "Diferenţa a dat-o emoţia"

Intervenţia Jandarmeriei la protestul din 10 august 2018 a respectat legea în vigoare, precum şi prevederile internaţionale, a declarat, luni, inspectorul general al Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, la bilanţul instituţiei.

1.180 de martori, audiaţi în dosarul violenţelor din 10 august. Expertiză fizico-chimică asupra substanţelor folosite
1.180 de martori, audiaţi în dosarul violenţelor din 10 august. Expertiză fizico-chimică asupra substanţelor folosite

Parchetul General a anunţat, luni, care este stadiul dosarului deschis după protestul din 10 august, precizând că au fost audiaţi aproximativ 1.180 de martori, fiind 560 de persoane vătămate.

Viceprimarul Capitalei, audiat la Parchet: „Nu vreau să se vorbească despre o mineriadă”
Viceprimarul Capitalei, audiat la Parchet: „Nu vreau să se vorbească despre o mineriadă”

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a revenit în fața procurorilor militari, care cercetează violențele din 10 august din Piața Victoriei.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.