Decizia luată de autorități după deraierea Mocăniței din Maramureș. Cauza incidentului

×
Codul embed a fost copiat

Au fost demarate mai multe anchete după ce locomotiva Mocăniței din Maramureș a deraiat sâmbătă pe Valea Vaserului și 12 persoane au fost rănite, inclusiv un bebeluș de o lună și un băiețel de trei ani.

În trenul de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte, se aflau peste trei sute de turiști, mulți dintre ei străini. Din fericire, victimele au suferit răni ușoare și nu sunt în pericol.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș spun că luni vor ajunge în zonă pentru a verifica dacă au fost respectate normele de protecție.

Directorul instituției susține că trenul ar fi trebuit să circule cu restricţie de viteză, având în vedere că erau aproape 30 de grade Celsius.

Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Citește și
mocanita din Maramures
Mocăniţa din Maramureş a deraiat, cu 200 de oameni la bord. 12 răniți. FOTO
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Trenul Mocăniţa, care străbate peste 20 de kilometri prin defileul Văii Vaserului, este una dintre principalele atracții turistice din Maramureș.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cine se află printre victimele provocate de deraierea Mocăniţei din Maramureș
Cine se află printre victimele provocate de deraierea Mocăniţei din Maramureș

Printre cei 12 turişti care au suferit răni uşoare ca urmare a deraierii locomotivei trenului Mocăniţa se aflau un bebeluş şi un copil în vârstă de 3 ani.

Mocăniţa din Maramureş a deraiat, cu 200 de oameni la bord. 12 răniți. FOTO
Mocăniţa din Maramureş a deraiat, cu 200 de oameni la bord. 12 răniți. FOTO

Doisprezece turişti care se aflau în vagonul situat în spatele locomotivei trenului Mocăniţa, deraiat, sâmbătă, în timpul unei curse obişnuite, au fost transportaţi pentru îngrijiri medicale la cel mai apropiat spital.

Clipe de groază pentru 300 de turişti în timpul plimbării cu o mocăniţă. Ce le-a făcut un localnic
Clipe de groază pentru 300 de turişti în timpul plimbării cu o mocăniţă. Ce le-a făcut un localnic

Aproape 300 de turiști au trăit clipe de groază în timpul unei plimbări cu mocănița în Bucovina. Un localnic a semănat panică printre călători, după ce a oprit de mai multe ori mașina pe calea ferată și a pus pietre pe șine.

Regiunea care vrea să concureze cu Valea Prahovei, în ceea ce privește turismul
Regiunea care vrea să concureze cu Valea Prahovei, în ceea ce privește turismul

Valea Prahovei ar putea avea un concurent serios în următorii ani. Autorităţile din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc şi Gura Humorului au semnat un acord şi vor să se promoveze împreună, de acum înainte, sub brandul „Bucovina".

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.