De când a fost modificat Codul Rutier, polițiștii i-au sancționat pe șoferii agresivi

×
Codul embed a fost copiat

Șoferii din România sunt tot mai nervoși și chiar agresivi. Și nu este doar o constatare, ci realitatea scoasă în față de noul cod rutier.

În mai puțin de două luni, de când a fost modificat, polițiștii i-au sancționat pe cei care i-au pus în pericol pe alții în trafic prin frânări bruște, flash-uri și claxoane fără motiv. Manevrele de acest tip au dus chiar la o bătaie între un șofer de autobuz și un biciclist. S-a întâmplat pe șoseaua Mihai Bravu, din Capitală.

Un pasager din autobuzul 335 a filmat momentul în care şoferul STB a coborât şi a început să bată un biciclist, curier la o firmă care livrează mâncare la domiciliu. Șoferul nu s-a lăsat până nu i-a distrus bicicleta. Conflictul ar fi pornit în trafic pentru că biciclistul s-ar fi strecurat printre mașini, când strada era blocată. Angajatul STB are acum dosar penal pentru lovire şi alte violențe și a fost demis.

Dacă se va dovedi că a fost agresiv şi în trafic ar putea rămâne și fără permis o lună de zile.

Până recent polițiștilor de la rutieră le era foarte greu să sancționeze un șofer care făcea manevre periculoase în trafic pentru că legea nu definea clar situațiile în care se consideră că un conducător auto are un comportament agresiv la volan.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Lavinia Petrea, corespondent Știrile PROTV: „Ne aflăm într-un pligon și vom exemplifica trei dintre cele mai des întâlnite situații în care șoferii din românia au fost sancționați pentru comportament agresiv la volan. Prima situație este aceea în care un șofer se apropie fără motiv de un alt vehicul și frânează brusc cu scopul de a-l intimida pe celălalt șofer. A doua situație este aceea în care un șofer schimbă des benzile de circulație pentru a depăși vehiculele care circulă în același sens, iar un al treilea tip de comportament agresiv la volan pentru care șoferii au fost sancționați este acela când sunt folosite excesiv flashurile și claxonul cu scopul de a-i face pe ceilalți şoferi să elibereze banda de circulație.”

Este însă important ca abaterea să fie înregistrată fie de poliție, fie de camere instalate pe bordul mașinilor aflate în trafic.

În câteva imagini a fost surprins un șofer care schimba des și brusc benzile de mers pentru a depăși celelalte mașini, și nici nu semnalizează. Polițiștii l-au urmărit și au constatat că a condus agresiv mai mulți kilometri, incomodându-i pe șoferii care circulau normal.

Polițiștii de la rutieră pot sancționa doar manevrele periculoase, nu neapărat limbajul agresiv.

Cms. șef Cristian Andrieș, de la Direcția de Poliție Rutieră: „Când vorbim de comportament agresiv, vorbim exclusiv de adoptarea unor manevre necorespunzătoare în trafic de natură a stânjeni pe ceilalți participanți la trafic.
Reporter: Unde se încadrează limbajul agresiv, injuriile aduse de un șofer altui șofer?
Cms. șef Cristian Andrieș, de la Direcția de Poliție Rutieră: În niciun caz nu putem să vorbim despre un comportament agresiv. Este vorba despre un limbaj agresiv care e sancționat de legislația rutieră aparte, de sine stătător.

Cei care sunt agresivi în trafic riscă între 580 și 725 de lei amendă și suspendarea dreptului de a conduce pentru 30 de zile. Cei care înjură la volan, dar şi pasagerii lor, pot primi o amendă de 2.900 de lei.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.