Dacia oferă prime salariaților care pleacă din uzină. Sumele pot ajunge la 130.000 de lei, în funcție de vechime

Dacia
Agerpres

Dacia a început un program de plecări voluntare și și-a anunțat agnajații de la uzina de la Mioveni că vor avea parte de prime între 16.000 și 130.000 de lei net, în funcție de vechime, dacă părăsesc compania, scrie Jurnalul de Argeș.

„Pentru ameliorarea performanței companiei, se inițiază un program avantajos de încetare a contractelor de muncă prin acordul părților (perimetrul CM ADSA & RMR) incepând cu 1 iulie 2022”, a transmis Dacia, conform sursei citate.

Valoarea primei va fi în funcție de vechimea în muncă a salariaților în societățile Grupului Renault România:

-până la 2 ani vechime, 16.000 de lei net;

-între 2 și 4 ani vechime, 40.000 de lei net;

Citește și
Dacia
Dacia face lumină în speculațiile privind viitorul companiei. Ce se întâmplă cu uzina din România
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

-între 4 și 8 ani vechime, 70.000 de lei net;

-între 8 și 12 ani vechime, 85.000 de lei net;

-între 12 și 16 ani vechime, 105.000 de lei net;

-peste 16 ani vechime, 130.000 de lei net.

În plus, odată cu plata drepturilor salariale aferente lunii iunie (lichidarea lunii iunie) salariații vor primi și plata zilelor de concediu de odihnă.

„Salariații care vor pleca prin acest program (ale căror poziții se vor închide) pot să beneficieze, la solicitare, până la finalul anului 2022, de reducerea prevăzută în CCM la cumpărarea unui autovehicul nou din gama Dacia, Renault sau Nissan”, mai transmite compania.

Sunt vizați în acest program mai ales angajații din perimetrele unde au loc automatizări, robotizări, digitalizări, reduceri/încetări de activitate, finalizari de proiecte, modificări ale structurilor organizatorice care au că și consecință suprimări de posturi și/sau ajustarea echipelor și salariaților cu recomandări medicale stabilite în Fișa de aptitudini medicale, intrucât trecerea în alte posturi de lucru se poate face doar în limita disponibilităților acestora.

Grupul Renault a anunțat recent că este în căutarea unor parteneri care să devină acționari ai viitoarei divizii de motoare și cutii de viteze termice și hibride, care va include și o parte din activitățile de producție de pe platforma Dacia, de la Mioveni.

Decizia are în vedere dezvoltarea de noi produse; de pildă, în România s-ar putea fabrica motoare hibride. Pe de altă parte, pentru a liniști zvonurile, Grupul Renault a afirmat clar, că va păstra marca Dacia, şi uzina din România.

Dacia produce în România 5 modele și are planuri să le dezvolte, spun reprezentanții companiei. De la anul, Jogger va avea o versiune cu motorizare hibridă. Iar în 2024, va urma o nouă generație Duster și un SUV de segment C, Bigster. Toate presupun investiții.

Potrivit ultimului raport al Consiliului de Administrație, Dacia a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste 21,4 miliarde lei, în creștere cu 17% față de 2020, chiar dacă a vândut mai puține mașini. Societatea are aproape 13.000 de angajați, iar secția care ar putea fi inclusă în viitoarea divizie Powertrain include doar 700 dintre ei. Motoarele produse de ei echipează modele Dacia și Renault, iar cutiile de viteze sunt instalate și pe mașini Nissan.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Producția uzinelor Ford și Dacia din România, mai puțin afectată de criza semiconductorilor
Producția uzinelor Ford și Dacia din România, mai puțin afectată de criza semiconductorilor

Două modele de mașini produse în fabrici de la noi se află în top cinci cele mai bine vândute în Europa. Este vorba despre Dacia Sandero și Ford Puma.

Dacia face lumină în speculațiile privind viitorul companiei. Ce se întâmplă cu uzina din România
Dacia face lumină în speculațiile privind viitorul companiei. Ce se întâmplă cu uzina din România

Grupul Renault caută parteneri care să devină acționari ai viitoarei divizii de motoare și cutii de viteze termice și hibride, care va include și o parte din activitățile de producție de pe platforma Dacia, de la Mioveni.

Renault și-a vândut activele din Rusia. Rușii vor produce Dacia Duster sub marca Lada
Renault și-a vândut activele din Rusia. Rușii vor produce Dacia Duster sub marca Lada

Rusia a anunțat oficial că va produce Dacia Duster - care, în Rusia, se vinde sub numele de „Renault Duster” - sub marca Lada, după ce a obținut acordul producătorului auto francez în acest sens.

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.