Cum să te tunzi în autoizolare. Lecții de la stiliști și amatori

×
Codul embed a fost copiat

Frizeriile și saloanele de înfrumusețare din toată țara sunt închise, așa că românii au descoperit tunsul de acasă. Fiecare, după posibilități și talent. Testul se dă evident online și devine leapșa pentru grupul de prieteni.

Robert obișnuia să se tundă la salon o dată la două săptămâni. Cum salonul este închis pe timpul stării de urgență, tânărul s-a transformat în propriul frizer. Ca să fie sigur că iese bine, și-a rugat stilistul să îl îndrume online.

Părul scurt trebuie tuns o dată la 2-3 săptămâni pentru a evita aspectul neglijent. Așa că cei mai curajoși și inventivi au pus mâna pe foarfeca.

În joc au intrat și stiliștii, de asemenea izolați la domiciliu. Dacă respectați câteva reguli, spun stiliștii, frizură "de casă" poate fi o adevărată "capodoperă".

Adrian Solomon, stilist: ”La doamne să respectați câteva unghiuri. Cei cu părul lung să își pieptene părul și să îl prindă în vârful capului, automat tunsoarea va ieși în scări. Cei care au bob, să își prindă părul în spate sub zona osului occipital, într-o parte să pieptene până în colțul ochiului și să taie acolo, automat bretonul va fi de la sparnceană”.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Tunsul acasă se practică pe tot mapamondul în această perioada de izolare. Nu vă descurajați dacă tunsoarea nu iese din prima. După ce părul crește, puteți exersa din nou.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Concurs de echitație la Alba, cu multe emoții pentru participanți. Copiii au impresionat cu eleganța și curajul lor
Concurs de echitație la Alba, cu multe emoții pentru participanți. Copiii au impresionat cu eleganța și curajul lor

La un concurs de echitație copiii și-au arătat măiestria în a stăpâni caii. Competiția care a avut loc în Alba a reunit puști din mai multe județe, iar spectatorii i-au aplaudat necontenit.

 

Spectacol de jazz în centrul Capitalei. O trupă a reinterpretat muzica, aducând influențe folclorice, și a acaparat publicul
Spectacol de jazz în centrul Capitalei. O trupă a reinterpretat muzica, aducând influențe folclorice, și a acaparat publicul

Un concert de jazz în aer liber a făcut sute de oameni să uite de haosul din București și să simtă energia muzicii.  

Tot mai multe animale de companie au probleme de greutate. Gestul de „iubire” făcut de stăpâni care dăunează
Tot mai multe animale de companie au probleme de greutate. Gestul de „iubire” făcut de stăpâni care dăunează

Tot mai multe animale de companie au probleme de greutate, spun medicii veterinari. Crezând că așa ne arătăm dragostea, dar și din comoditate, tindem să le hrănim fără să ținem cont de numărul de calorii de care au nevoie zilnic.  

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.