Tată și fiu de doar 8 luni, morți pe șosea, iar mama e la spital. Cele două greșeli care au dus la tragedia din Sibiu

×
Codul embed a fost copiat

Un accident deosebit de grav a avut loc noaptea trecută la intrarea în Copșa Mică. Un șofer de 29 de ani şi bebeluşul lui, de numai 8 luni, au murit după ce maşina a intrat într-un cap de pod şi s-a răsturnat.

Cel mic era ţinut în braţe de mama lui, iar bărbatul nu purta centura de siguranţă, au constatat poliţiştii.

Puțin după ora două noaptea, camerele de supraveghere ale unei locuințe din zonă au surprins impactul. În imagini se vede cum mașina în care se aflau cei trei vine cu viteză mare și intră direct într-un cap de pod, apoi se răstoarnă. Bubuitura i-a alertat pe vecini!

Martoră:"Am văzut că era omul întins pe lângă mașină, era un băiețel micuț, nu se vedea. Doamna striga în mașină, a venit salvarea. Domnul l-au resuscitat aici dar nu au reușit.

Martor:"De la stâlp, au intrat în capul podului. S-a răsturnat pe pod.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Din păcate pentru șoferul de 29 de ani și pentru bebeluş nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul făcuse imprudența să nu poarte centura de siguranță şi pur şi simplu a fost proiectat prin parbriz.

Iar bebelușul nu era fixat în scaunul special pentru cei mici, aşa cum prevede legea.

Andreea Ștefan, purtător de cuvânt ISU Sibiu: "Au fost găsite trei victime, tânără și un bebeluș încarcerați și un bărbat proiectat în afara autoturismului.

Mama bebelușului, o tânără de 17 ani, a fost transportată la spital.

Ioana Mătăcuță, purtător de cuvânt spitalul de pediatrie Sibiu:Este internată, stabilă hemodinamic și respirator și prezintă fracturi la nivelul membrelor. Rămâne spitalizată pentru îngrijiri medicale".

Cuplul se întorsese recent în țară și ar fi vrut să se stabilească în Mediaș, spun rudele.

Maria Velțan, verișoara șoferului:"Aseară au venit la noi în sat și voia să se întoarcă acasă la apartamentul lui. Și pe la ora 3 am aflat, au venit și m-au anunțat”.

Polițiștii urmează să stabilească exact cauzele care au dus la producerea accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare
Tânăr fotbalist, mort într-un accident cu skijet-ul pe Olt. Nu e clar dacă Flavius purta vesta de salvare

Sfârșit tragic pentru un tânăr fotbalist din Slatina. Băiatul era cu skijet-ul pe râul Olt, însă, la un moment dat, s-a răsturnat în apă. Nu se știe dacă purta vestă de salvare. A urmat o operațiune de căutare contra-cronometru, a pompierilor.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.