Cum s-a produs accidentul din Buzău, în care au fost implicate trei vehicule. Doi oameni au ajuns la spital | VIDEO

accident buzau

Doi oameni au ajuns la spital în Buzău, după ce mașina în care erau s-a cionit de alte trei vehicule - o betonieră, un autobuz și un alt autoturism.

 

 

Polițiștii spun că, de vină ar fi șoferul rănit în accident, care a trecut de pe o bandă pe alta, fără să se asigure.

Șoferul de 34 de ani a trecut, se pare, de pe prima pe a doua bandă de circulație, și a tăiat fața unei betoniere. Șoferul acesteia a încercat să evite accidentul, însă distanța era prea mică.

Mirel Gogan, șoferul betonierei:În timp ce rulam pe banda a doua, la un moment dat, m-am trezit cu o mașină la scurtă distanță, un metru și jumătate - doi, cum traversa către contrasens, în derapaj la curmezișul șoselei. Am frânat brusc, dar din față, din contrasens, au venit alte mașini și l-au luat din plin”.

Pe celălalt sens, mașina s-a lovit de un alt autoturism și de aici, a ricoșat într-un autobuz. Cei 20 de călători au mai avut parte de un șoc, atunci când autobuzul s-a oprit într-o mașină parcată pe trotuar.

Citește și
masina politie
Un bărbat din Constanța a provocat un accident mortal la Sulina. Victima este un copil
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Localnic:Mașina mea e lovită, una este intrată în autobuz, o cifă, un autobuz, sunt vreo patru, cinci mașini aici lovite. Probabil a vrut să întoarcă”.

Cosmin Rădulescu, IPJ Buzău: Evenimentul rutier s-a produs pe fondul neasigurării la schimbarea benzii de circulație. Toți cei cinci conducători auto implicați au fost testați cu aparatul drager, rezulatele fiind negative”.

Șoferul de 34 de ani care a provocat întreg carambolul și pasagera de 64 de ani au fost scoși din mașină de cei de la descarcerare, apoi duși la spital.

Florin Enache, ISU Buzău: La locul intervenției am găsit un accident auto între trei autoturisme, o autobetonieră și un autobuz, din care au rezultat două victime care au fost preluate și transportate la UPU Buzău”.

Zgomotele accidentului i-au speriat pe locuitorii din zonă.

Localnic:S-au auzit bușituri puternice de tot, eram chiar în cameră și m-am speriat. Am înțeles că a vrut să întoarcă și a venit cisterna”.

Carambolul a fost surprins de o cameră de supraveghere din zonă, iar imaginile sunt acum folosite de polițiști în anchetă.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Mama lui Vlad Pascu ar putea fi eliberată din arest și plasată sub control judiciar. Decizia nu este definitivă
Mama lui Vlad Pascu ar putea fi eliberată din arest și plasată sub control judiciar. Decizia nu este definitivă

Mama tânărului care, aflat sub influenţa drogurilor, a accident mortal alţi doi tineri, la 2 Mai, ar putea fi eliberată din arestul preventiv, după ce Tribunalul Bucureşti a dispus înlocuirea acestei măsuri cu cea a controlului judiciar.

Un bărbat din Constanța a provocat un accident mortal la Sulina. Victima este un copil
Un bărbat din Constanța a provocat un accident mortal la Sulina. Victima este un copil

Un şofer din Constanţa, în vârstă de 39 de ani, a accidentat mortal luni un minor care traversa o stradă din oraşul Sulina.

Accident pe Valea Oltului. Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un autotren
Accident pe Valea Oltului. Două persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un autotren

Două persoane din Bucureşti au ajuns la spital, luni după-amiază, după ce maşina în care se aflau s-a izbit de un autotren pe drumul naţional DN 7 (Valea Oltului), la Câineni, potrivit autorităţilor din Vâlcea.

Un bărbat din Bacău a fost reţinut de poliţişti după ce a comis un accident rutier sub influenţa alcoolului
Un bărbat din Bacău a fost reţinut de poliţişti după ce a comis un accident rutier sub influenţa alcoolului

Un bărbat în vârstă de 34 ani a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore după ce a comis un accident sub influenţa băuturilor alcoolice, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

 

Momentul în care polițiștii din India aruncă un cadavru într-un canal. Filmarea a stârnit indignare | VIDEO
Momentul în care polițiștii din India aruncă un cadavru într-un canal. Filmarea a stârnit indignare | VIDEO

Poliţişti din Bihar, un stat sărac din India, au fost filmaţi în timp ce aruncau într-un canal corpul unui bărbat victimă a unui accident rutier, ceea ce a suscitat luni un val de indignare pe reţelele sociale.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.