Sistemul antic de plăți folosit de mai mulți traficanți din Timiș pentru a încasa banii de la migranți

migranti
Politia de Frontiera Romana

Procurorii DIICOT au reţinut 47 de persoane în dosarele care vizează constituirea unui grup infracțional organizat şi trafic de migranţi.

Polițiștii şi procurorii au făcut 85 de percheziții în București şi în șapte județe. Suspecții au încercat, în ultimele luni, să treacă sute de persoane, în mod fraudulos, frontiera de vest a României. Cei 47, cercetați în patru dosare, vor compărea în faţa judecătorilor de la Tribunalele Timiş, Arad şi Caraş-Severin.

În unele cazuri, traficanții făceau parte din grupuri infracționale ai căror lideri se află în afara ţării. Grupurile infracționale recrutaseră şoferi profesioniști care să treacă migranţii ascunşi în TIR-uri printre marfă, dar şi angajaţi ai DGASPC Timiş.

În proprietățile inculpaților, polițiștii au găsit 165 migranți care așteptau să treacă ilegal granița. De asemenea, oamenii legii au ridicat 86.300 de euro, 25.630 de lei și 3.005 dolari, 3 pistoale cu bile, o cantitate de substanță vegetală, mai multe telefoane mobile și înscrisuri. Mai mult, anchetatorii au sechestrat și 13 autoturisme în valoare totală de 51.500 de euro.

Sute de migranți adăpostiți în județul Timiș

 

Traficanții care activau la nivelul județului, povestesc anchetatorii, au format grupul infracțional în cursul anului 2022 și au activat până în ziua în care polițiștii au descins în casele lor. Aveau lideri externi, în Uniunea Europeană, iar membri aflați în țară se ocupau cu adăpostirea migranților în locații din întreg județul. Ulterior, asigurau și transportul acestora spre Europa Centrală și de Vest, pe la granița cu Ungaria.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Au reușit astfel să treacă frontiera o mulțime de migranți până când au fost săltați de poliție. În timpul filajului oamenii legii au interceptat la frontieră 17 transporturi de peste 430 migranți.

Migranții plăteau prin Hawala

 

Migranții nu le plăteau direct traficanților cu bani sau bunuri ci foloseau un sistem de plăți care există încă din secolul VIII și a fost inventat de comercianții arabi și musulmani de pe drumul mătăsii. Practic, migranții mutau bani cu ajutorul unui broker hawala și plăteau costul transportului și cazării. Îi plăteau și îi transmiteau acestuia o parolă, iar brokerul lua legătura cu omologul lui din orașul de destinație și îi transmitea parola convenită. Atunci când destinatarul final al sumelor vroia să încaseze, trebuia doar să comunice parola pentru a primi banii.

Această metodă de plată le permite celor care o folosesc să evite declararea sumelor de bani și, pentru că nu beneficiază de un cadru legal, se bazează exclusiv pe onoare.

După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, guvernul american a stabilit că brokeri hawala ar fi oferit ajutor pentru organizațiile teroriste. Ba mai mult, Al Qaeda ar fi mutat chiar frecvent bani prin acest sistem neconvențional și nereglementat.

„Migranții ar fi achitat prin sistemul „hawala” sume semnificative de bani, pentru a fi adăpostiți în imobilele administrate de către unii dintre membrii grupării și pentru preluarea în vederea transportării spre vest.

Ce este Hawala

 

Hawala reprezintă un sistem de transfer alternativ sau paralel care funcționează în afara sistemelor financiare tradiționale. În general, o tranzacție hawala compensează valoarea banilor dintr-o țară în alta fără a presupune mișcarea corespunzătoare de numerar sau acoperirea peste granițe. Un alt mod de a privi tranzacția este ca pe un transfer de datorii.

Originile hawala sunt foarte vechi, sistemul fiind dezvoltat cu sute de ani înaintea apariției transferurilor bancare. În secolele al XII-lea și al XIII-lea, dezvoltarea comerțului a impus stabilirea unui sistem și a unor instrumente de încredere pentru derularea tranzacțiilor, care, odată instituite, au îmbunătățit schimbul de mărfuri între regiuni și state. Plasarea în timp este totuși dificilă, unele studii concluzionând că metoda a apărut inițial în secolul al VIII-lea, în India, sub numele de „hundi”, de unde s-a răspândit în Orientul Mijlociu și Asia de Sud sub numele de hawala.

Etimologic termenul hawala provine de la verbul arab „hawal” care înseamnă „a schimba” sau „a transfera”, în timp ce termenul inițial, „hundi”, se traduce prin „a colecta”. Un operator sau agent hawala este cel mai des cunoscut sub noțiunea de „hawaladar”.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină
Accident în București. Un copil de 13 ani care fugea de oamenii străzii a fost călcat de o mașină

Un copil de 13 ani a ajuns la spital, duminică seară, după ce a încercat să traverseze neregulamentar și a fost călcat de o mașină.

 

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat că tinerele găsite decedate după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.