Cum a reușit un român stabilit în Italia să dea foc spitalului în care era internat. „Era muncitor, dar îi plăcea paharul”

×
Codul embed a fost copiat

Un român în vârstă de 53 de ani a murit într-un spital din Sicilia în urma unei explozii pe care chiar el ar fi provocat-o.  

Bărbatul a vrut să își aprindă o țigară într-un salon, în timp ce era conectat la un aparat cu oxigen, arată primele date. Imediat după deflagrație a izbucnit un incendiu violent.

Atenție, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

Alarma s-a dat în momentul în care flacări uriașe au înghițit un salon aflat la al doilea etaj al spitalului din orașul sicilian Agrigento. Acolo era internat și românul în vârstă de 53 de ani, de loc din Caraș-Severin, rezident de ceva vreme în Canicatti.

Bărbatul avea probleme de sănătate, iar acum o săptămână starea lui s-ar fi agravat și a ajuns în grija medicilor.

Citește și
spital italia
Un român internat în Italia și-a aprins o țigară fiind conectat la aparat cu oxigen. Explozia l-a ucis
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Prietenul românului:L-au transferat acolo, fiind un spital pentru plămâni. În anii precedenți nu a mai putut munci, a ajuns într-o situație defavorabilă.”

Constantin Codreanu, prietenul românului:N-are pe nimeni aici. Era un om muncitor, dar îi mai placea câte un păhărel, îi placea țigara”.

Bărbatul era conectat la un aparat cu oxigen. Primele date arată că și-ar fi scos masca și a încercat să își aprindă o țigară. Dar scânteia de la brichetă a provocat o explozie, urmată de incendiu. În scurt timp, mai multe echipaje de pompieri și polițiști au fost trimise la fața locului.

Gabriele Terranova, jurnalist Grandangolo Agrigento: „Acest dispozitiv a luat foc odată cu aprinderea unei țigări. Au fost evacuați și alți pacienți, cei din imediata apropiere. O adevărată tragedie”.

Românul a fost găsit fără suflare de salvatori. Alți cinci pacienți afectați de fumul gros au fost evacuați. Focul a distrus doar salonul în care a avut loc deflagrația, însă autoritățile vorbesc despre pagube însemnate în întreaga secție.

Irene Milisenda, jurnalist Grandangolo Agrigento:Au ajuns și specialiști din Palermo pentru a investiga și afla în amănunt dinamica exploziei. Autoritățile sanitare vor evalua daunele și vor decide dacă vor muta pacienții în alte unități medicale”.

Ancheta este coordonată de procurorii Parchetului din Sciacca. Potrivit primelor cercetări, dispozitivele medicale funcționau normal și fluxul de oxigen era asigurat în parametrii corespunzători.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
O româncă din Italia a făcut avort acasă și a ascuns rămășițele copilului în congelator. Cum a fost descoperit cadavrul
O româncă din Italia a făcut avort acasă și a ascuns rămășițele copilului în congelator. Cum a fost descoperit cadavrul

O româncă din Italia a ajuns la spital cu hemoragie după ce ar fi avut un avort spontan. Ea a ascuns rămășițele fătului în congelator.

 

Un român internat în Italia și-a aprins o țigară fiind conectat la aparat cu oxigen. Explozia l-a ucis
Un român internat în Italia și-a aprins o țigară fiind conectat la aparat cu oxigen. Explozia l-a ucis

Un român în vârstă de 53 de ani a murit într-un spital din Sicilia în urma unei explozii pe care chiar el ar fi provocat-o. Bărbatul a vrut să își aprindă o țigară într-un salon în timp ce era conectat la un aparat cu oxigen, arată primele date.

Momentul în care mai multe telecabine sunt suflate de vânt într-o stațiune de schi din Italia. Cinci oameni au rămas blocați
Momentul în care mai multe telecabine sunt suflate de vânt într-o stațiune de schi din Italia. Cinci oameni au rămas blocați

Vântul care suflă cu putere în Italia a plimbat într-o parte și în alta telecabinele dintr-o stațiune de schi. Cel puțin 5 oameni au rămas blocați în aer, iar unul dintre aceștia a fost transportat cu elicopterul la spital.

Turnul înclinat din Italia care s-ar putea prăbuși. Oficialii încearcă să-l mențină ridicat | GALERIE FOTO
Turnul înclinat din Italia care s-ar putea prăbuși. Oficialii încearcă să-l mențină ridicat | GALERIE FOTO

Pe lângă Turnul din Pisa, o altă clădire din Italia stă înclinată. Însă, de această dată, oficialii sunt îngrijorați că ar putea să se prăbușească.

Surse: Italia a interceptat avioane rusești deasupra Mării Baltice. Aeronavele nu au răspuns la solicitările de comunicare
Surse: Italia a interceptat avioane rusești deasupra Mării Baltice. Aeronavele nu au răspuns la solicitările de comunicare

Forţele aeriene italiene au anunţat vineri că au interceptat avioane neidentificate care zburau deasupra apelor internaţionale în Marea Baltică, iar două surse din domeniul apărării de la Roma le-au identificat ca fiind avioane ruseşti.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.