Cristina divorțase de 2 ani de soțul alcoolic și agresiv, dar acesta a ucis-o. După crimă, acesta a fugit în pădure

×
Codul embed a fost copiat

S-au derulat scene tulburătoare în Botoșani, unde o femeie de 44 de ani a murit, iar mama și sora ei au fost grav rănite după ce au primit zeci de lovituri în urma unui atac, de o violență cutremurătoare.

Suspect este chiar fostul soț al victimei, un individ de 45 de ani, care a fost văzut în timp ce fugea de la locul faptei cu o armă albă în mână. Individul a fost capturat ulterior, într-o pădure, aflată la 3 kilometri.

Povestea dintre femeia care a sfârșit sub ochii mamei și surorii ei și cel care i-a devenit călău, a fost presărată cu suferinţe greu de descris. Cei doi au divorţat în urmă cu 2 ani.

Cristina nu a mai suportat amenințările și bătăile unui soţ gelos și agresiv, dependent de alcool, chiar dacă aveau 3 copii împreună.

Citește și
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Bărbatul care nu s-a obişnuit cu ideea despărţiţii a intrat cu forța peste fosta soție și a lovit-o de zeci de ori. În apărarea ei au intervenit mama și sora mai mică dar şi ele au fost atacate.

Când au ajuns echipajele de urgenţă Cristina murise. Avea trupul plin de răni. Atacatorul a fost prins de poliţişti după trei ore de căutări.

Alina Moroșanu, sora femeii ucise: "A stat de duminică seara și a pândit tot, a pândit până când au plecat toţi de acasă și a prins momentul, a sărit gardul și a intrat în casă, peste dânsele".

Dumitru Popescu, tatăl femeii ucise: "Veneam acasă și o nepoată de a mea striga...hai că a omorât-o pe Cristina!"

Crima s-a petrecut și în fața norei Cristinei, care se afla în casă împreună cu fetița ei de 3 ani. Tânăra a reușit să scape și a sunat la 112.

Revoltător este că această crimă a avut loc după ce atât victima, cât și cei din familia ei au făcut nenumărate plângeri la poliție. Este drept, de teamă, Cristina, s-a tot răzgândit şi a refuzat emiterea unui ordin de protecție.

Cristian Sova, fratele femeii ucise: "Poliţia venea, nu îi făcea nimic și îi dădea drumul. A doua zi înapoi. Apă la moară, cum s-ar zice, i-a dat poliţia. În faţă, nouă ne-a zis că și așa nu îmi face nimeni nimic, a zis că fac ce vreau cu voi!"

Acum bărbatul a fost arestat sub trei capete de acuzare.

Valeriu Chihaia, prim procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani: ”O infracțiune de omor calificat, o infracțiune de tentativă la omor calificat și violare de domiciliu".

Sora şi mama Cristinei au ajuns la spital, în stare gravă.

Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Botoșani: "Mama victimei are plăgi multiple prin înjunghiere în regiunea abdominală. Cea de-a doua victimă, fiica, prezintă multiple plăgi, fractura de antebraţ, dar şi plăgi la nivelul fetei".

Autorul atacului riscă cel puțin 25 de ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”
Șase plantații de canabis, găsite în Dâmbovița. Mai multe persoane vindeau droguri online, pe un grup numit „Iarbă dulce”

Şapte persoane au fost arestate preventiv, după ce au fost prinse că vindeau droguri pe o platformă online, pe un grup intitulat „Iarbă dulce", dar şi cultivau canabis în localitatea Pucioasa, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.

 

O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor
O tânără de 20 de ani și fiica ei de un an și patru luni au fost date dispărute, în Pitești. Poliția cere ajutorul oamenilor

O tânără de 20 de ani a plecat de acasă împreună cu fiica ei de un an și patru luni. Poliția a început căutările.

 

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore
Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală. Un șofer a provocat daune majore

Nouă mașini și un scuter au fost avariate pe bulevardul Iuliu Maniu din Capitală, în urma unei șicanări în trafic, după cum spun martorii.

 

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.