CNN: Un vaccin experimental pentru Covid-19 ar fi gata pentru primele teste

vaccin coronavirus
Getty

Firma americană de biotehnologie Moderna a trimis un vaccin experimental pentru Covid-19 cercetătorilor guvernului Statelor Unite, la numai şase săptămâni după ce a început să lucreze la imunizare, relatează CNN.

Testele iniţiale pentru posibilul vaccin ar putea începe în aprilie, dar procesul de testare şi aprobările ar putea dura cel puţin un an.

Moderna a anunţat luni că primul set din noul vaccin, numit mRNA-1273, a fost trimis la National Institute of Allergy and Infectious Diseases (NIAID).

Acţiunile companiei, care are sediul lângă Boston, au crescut marţi cu 15%, la bursa din New York.

Moderna a anunţat că primele fiole cu vaccinul experimental vor fi folosite într-un studiu de Faza 1 în Statele Unite, fază care implică de obicei testarea unui vaccin pe un număr mic de oameni sănătoşi.

Citește și
bebelus
Medicii din China au făcut anunțul. Un nou-născut infectat cu coronavirus s-a vindecat fără tratament
FOTO: Ce au făcut rușii în Bulgaria. „Dar să vedeți ce este în zona litoralului. Acolo se vorbește mai mult rusă decât bulgară”

Directorul NIAID, Anthony Fauci, a declarat că un test clinic ar putea începe la sfârşitul lunii aprilie, acesta fiind primul pas pentru producerea unui vaccin disponibil pentru a fi utilizat.

Publicaţia The Wall Street Journal, care a scris prima despre acest vaccin, a relatat că două doze de vaccin vor fi testate pe un număr de până la 25 de voluntari, pentru a vedea dacă produce o reacţie de imunizare care protejează de acest virus.

Chiar dacă testul clinic va avea succes, vor fi necesare noi teste şi aprobări din partea autorităţii de reglementare în domeniul sănătăţii, înainte ca vaccinul să poată fi folosit pe scară largă.

Oficiali din sectorul sănătăţii şi companii farmaceutice din jurul lumii lucrează în ritm rapid pentru a identifica tratamente sau un vaccin pentru a ajuta lupta cu virusul care a infectat peste 80.000 de oameni la nivel mondial.

Fauci a declarat anterior la CNN că cercetătorii ar putea accelera procesul de aprobare a vaccinului, în urma succesului testului de Faza 1, pentru a încerca opri răspândirea virusului.

Dar chiar şi dacă cercetătorii vor lucra în ritm rapid, de urgenţă, vaccinul nu va fi disponibil pentru utilizare în următoarele 18 luni, a declarat marţi Fauci.

Moderna nu este singurul producător de medicamente care speră să găsească o imunizare pentru virus.

Giganţii farmaceutici Johnson & Johnson şi GlaxoSmithKline lucrează la vaccinuri, ca şi cercetători ai guvernului american, inclusiv unii ai NIAID.

Acţiunile companiei Gilead au crescut luni cu 5%, după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că unul dintre medicamentele sale, remdesivir, dă semne că ar ajuta la tratarii bolii provocate de coronavirus.

În timp ce vaccinul experimental dezvoltat de Moderna nu are încă eficacitatea dovedită, viteza cu care a fost creat reprezintă un progres.

Potrivit Moderna, vaccinul a fost dezvoltat în 42 de zile, dipă ce compania a obţinut informaţii genetice despre coronavirus.

Prin comparaţie, cercetătorii au avut nevoie de circa 20 de luni pentru a începe testele pe oameni pentru vaccinul destinat SARS, un coronavirus mai vechi, potrivit unui articol scris de Fauci.

Vaccinurile mRNA
 

Moderna trebuie să producă un vaccin cu eficacitate dovedită, pentru platforma sa tehnologică mRNA, al cărei obiectiv este să fabrice medicamente care determină celulele corpului să fabrice proteine pentru a preveni sau combate o boală. Platforma foloseşte acid ribonucleic, o moleculă vitală pentru funcţionarea corectă a celulelor corpului.

Tehologia a avut rezultate pozitive ale testelor de Faza 1 pentru şase vaccinuri diferite, dintre care unul se află într-un test de Faza a 2-a, potricit unui purtător de cuvânt al companiei.

Platforma mRNA poate produce vaccinuri mai rapid şi mai ieftin comparativ cu metodele tradiţionale, potrivit institutului britanic de cercetări PHG Foundation.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Primarul din Focșani a susținut că va închide orașul, dacă apare un caz confirmat de coronavirus
Primarul din Focșani a susținut că va închide orașul, dacă apare un caz confirmat de coronavirus

Primarul din Focşani, Cristi Misăilă, a declarat, marţi, că, în cazul în care va apărea un caz confirmat de coronavirus, va închide oraşul pentru "a-şi proteja cetăţenii".

Medicii din China au făcut anunțul. Un nou-născut infectat cu coronavirus s-a vindecat fără tratament
Medicii din China au făcut anunțul. Un nou-născut infectat cu coronavirus s-a vindecat fără tratament

Medicii din China au anunțat că un bebeluș de 17 zile, care a fost testat pozitiv pentru coronavirus la naștere, s-a vindecat.

LIVE UPDATE. Ministrul Sănătății: Nu avem cazuri de infectare cu coronavirus în România
LIVE UPDATE. Ministrul Sănătății: Nu avem cazuri de infectare cu coronavirus în România

În condițiile în care temutul coronavirus a pus în alertă state din întreaga lume, în premieră pentru țara noastră s-a legiferat instituirea carantinei.

Panică la baza olimpică Snagov, unde revine din Italia lotul de kaiac-canoe. Angajații se tem de coronavirus
Panică la baza olimpică Snagov, unde revine din Italia lotul de kaiac-canoe. Angajații se tem de coronavirus

Lotul naţional de kaiac-canoe care revine, marţi, din Italia, ar urma să fie cazat în Complexului Sportiv Snagov, încălcându-se regulile pentru persoanele care vin din Italia, se arată într-un comunicat al Sindicatului Naţional Sport şi Tineret.

Recomandări
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă
Sub un sfert din locuințele din România sunt asigurate. De ce trebuie să ne protejăm casa și cât ne costă

Despăgubirile plătite pentru locuințele afectate de inundații s-au dublat anul trecut

Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă
Războiul din Gaza s-ar putea încheia. SUA se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace, dacă Hamas îl aprobă

Statele Unite au afirmat la sfârşitul săptămânii că se aşteaptă ca Israelul să accepte planul de pace pentru Fâşia Gaza, ale cărui etape au fost detaliate de preşedintele american Joe Biden, dacă Hamas va face acest lucru.  

Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă
Cine sunt candidații PSD-PNL la alegerile europarlamentare. Un comisar european şi 12 europarlamentari, pe listă

Un comisar european şi 12 europarlamentari (şase social-democraţi şi şase liberali) se află pe locurile eligibile pe lista de candidaţi PSD PNL la alegerile europarlamentare care vor avea loc pe 9 iunie.