Cine sunt victimele incendiului de la Ferma Dacilor. Anca Gavrilă a pierit la doar 20 de ani, arsă de vie

×
Codul embed a fost copiat

Opt persoane au pierit în incendiul devastator de la Ferma Dacilor, din Prahova. Trei copii și cinci adulți cazați la pensiune au ars de vii.

Sicriele cu rămășițele calcinate ale celor arși în incendiu au fost ridicate joi de la serviciul de medicină legală din Ploiești.

Printre victime sunt și trei copii: băiatul lui Cornel Dinicu, cel care administra complexul turistic de la Gura Vadului, și doi frați, de 11 și 16 ani, ai finului acestuia. Ambii făceau fotbal de performanță.

Tatăl lor, Lucian, a murit încercând să-i scoată din flăcări. Era un bărbat în putere și a crezut că va reuși să iasă teafăr din foc. A făcut, însă, sacrificiul suprem.

Antrenorul mezinului a scris pe Facebook că băiatul va fi pentru el ca un înger păzitor: „De azi înainte ești copilul cu care o să mă sfătuiesc zilnic și o să fii zilnic pe teren cu mine, cum ai fost în ultimul an și jumătate. Te iubesc! Drum lin, copile!''

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Fratele celor doi sportivi, geamăn cu unul dintre ei, a supraviețuit. La fel şi mama lor. Cei doi au reuşit să iasă din foc. El a postat un mesaj impresionant: „Tata ,ai fost eroul meu, ești exemplu meu în viața ,nu îmi vine să cred că ai plecat așa repede din viaţa mea , nu îmi văd viaţa fără tine. (...) M-ați lăsat singur cu mama , o să am grijă de ea vă promit.”

În incendiu a pierit și Anca Gavrilă, o tânără de 20 de ani, handbalistă la clubul sportiv din Călărași și studentă la Sociologie. Tatăl ei i-a postat fotografia pe Facebook, unde zeci de oameni au trimis mesaje de consolare.

Și Cornel Dinicu, proprietarul complexului Ferma Dacilor, și-a pierdut în incendiu băiatul de 11 ani. Era jucător de hochei. Părinții i-au cules echipamentul ars dintre ruine.

Marian Stan, martor: „Rămăsese cu un adidas al copilului în braţe, adică unde l-o fi găsit pe acolo şi ştia că e adidasul lui. Maică-sa avea crosele alea în braţe, deci oamenii sunt foarte tulburaţi, vă daţi seama.”

Potrivit unor surse din anchetă, tot acolo s-a prăpădit şi unicul fiu, în vârstă de 21 de ani, al unui general din Direcția de Informații a Armatei.

Șapte victime au fost până acum găsit și identificate până acum. Cea de-a opta este în continuare de negăsită, deși echipele de căutare lucrează din greu de trei zile. Tot spun același lucru: temperaturile au fost atât de mari, iar focul a ars atât de mult timp, încât e foarte ușor să confunzi bucăți de mobilier de plastic arse cu ceea ce ar putea să fie rămășițele pământești ale celei de-a opta victime, din informațiile noastre fiind vorba de un copil.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă
Unde a fost găsit tânărul de 23 de ani care a dispărut din Buzău, la scurt timp după ce a plecat de la locul de muncă

Tânărul în vârstă de 23 de ani, căutat de familie şi Poliţie, după ce a fost dat dispărut, ultima dată fiind văzut când a plecat de la locul de muncă, a fost depistat de poliţişti la intrare în Bucureşti.

 

MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită
S-a trezit cu bolovanul în parbriz, în Defileul Jiului. Șoferița a fost rănită

O femeie de 36 de ani din Hunedoara a fost rănită în timp ce mergea cu mașina prin Defileul Jiului. O bucată de stâncă de câteva kilograme s-a desprins de pe versant și a căzut chiar peste parbrizul autoturismului condus de ea.  

Recomandări
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz
MAE confirmă cetăţenia română a tinerelor decedate după ce au fost luate de ape în Italia. Noi informații despre acest caz

Ministerul de Externe a confirmat, duminică, că tinerele decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia, erau românce.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.