Cine știa de fapt de imaginile ţinute ascunse de la Colectiv. Explicaţiile oficiale ale IGSU

×
Codul embed a fost copiat

La 4 ani de la tragedia din Colectiv, aflăm că autorităţile au ţinut la sertar imaginile oficiale cu intervenţia din primele momente.

Sunt 20 de minute de înregistrări dureroase, pe care pompierii nu le-au pus la dispoziţia procurorilor pentru că, spun ei, nu le-au solicitat clar imagini sau fotografii din noaptea nenorocirii.

"Nu am greşit nimic", răspund senini cei care ştiau de existenţa acestor secvenţe, în timp ce procurorii ar lua în calcul inclusiv punerea lor sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei.

20 de minute şi 40 de secunde. Atât durează filmul oficial care nu a ajuns până acum la anchetatori. Imaginile au fost filmate de pompierul care are această misiune la intervenţii şi care a ajuns la Colectiv odată cu primele echipaje de salvatori.

Iar filmarea, făcută publică abia miercuri de jurnaliştii de la Libertatea, dezvăluie modul haotic în care s-a acţionat.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Pompierii aleargă pe lângă victimele întinse pe jos, iar unii par mai derutaţii decât civilii care încearcă disperaţi să ajute.

Oficialii cu funcţii înalte vorbesc încontinuu la telefon, nu sunt implicaţi direct în misiunile de salvare, în timp ce zeci de tineri agonizează sau mor pe paleţii cu care sunt căraţi.

Sunt 20 de minute şi 40 de secunde care n-au ajuns niciodată la procurorii care investighează modul de intervenţie a autorităţilor pentru simplul fapt că, în afară de o mână de oameni, nimeni nu a ştiut până acum de existenţa lor.

Acei oameni sunt 2 pompieri ISU şi 4-5 de la IGSU. Le-au vizionat, apoi au decis să le închidă într-un sertar. Explicaţia lor?

"Niciodată din oficiu nu dăm imagini care pot avea impact emoţional. Nimănui", spune colonelul Cristian Radu, de la IGSU. 

Colonel Cristian Radu, IGSU: "Imaginile nu au fost cerute punctual."

Reporter: "Trebuia să vă ceară cu subiect şi predicat?"

Procurorii şi reprezentanţii corpulului de control al Guvernului care au făcut atunci un raport le-au cerut oficialilor implicaţi în misiunea de salvare toate datele sau informaţiile legate de caz. Dar cei care ştiau de imagini n-au considerat că sunt probe legate de caz. Nici atunci, nici acum.

Reporter: "Aţi ascuns aceste imagini?"
Colonel Cristian Radu, IGSU: "Nu. Eu nu cred că am greşit. dacă asta constituie o greşeală, n-am nicio problemă să fiu tras la răspundere. Nu se impune şi nu mi voi da demisia".

Eugen Iancu: "Este uimitoare această declaraţie, ne dezvăluie ceea ce ştiam deja, au omorât cel puţin un om prin lipsa de acţiune. Nu l-am văzut pe Raed Arafat o singură dată să se aplece asupra unei victime."

Şeful Departamentului pentru situaţii de urgenţă, Raed Arafat, susţine că nu a ştiut de existenţa acelor imagini. La fel şi ministrul de interne de la acea vreme, Gabriel Oprea.

Nu este exclus ca procurorii să-i pună sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei pe cei care au ţinut ascunse aceste imagini. Fapta se pedepseşte închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă.

La patru ani de la tragedia de la Colectiv, în urma căreia au murit 64 de oameni, nimeni nu a fost tras la răspundere. Procesul se afla încă în prima fază, în care sunt audiaţi martori, în prima instanţă. Unul dintre supravieţuitori şi-a pus capăt zilelor, doborât de durere pentru că iubita lui şi prietenii au murit în incendiul din club. În timp ce mulţi dintre răniţi încă se tratează şi fac terapie pentru arsurile grave pe care le-au suferit pe 30 octombrie 2015.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Unul dintre patronii clubului Colectiv, Costin Mincu, va avea pedeapsa redusă, ca urmare a prescrierii faptelor
Unul dintre patronii clubului Colectiv, Costin Mincu, va avea pedeapsa redusă, ca urmare a prescrierii faptelor

Curtea de Apel Bucureşti a dispus miercuri reducerea pedepsei aplicate lui Costin Mincu, unul dintre patronii clubului Colectiv, de la 8 ani la 6 ani şi 6 luni, ca urmare a prescrierii faptelor pentru două infracţiuni.

 

Colectiv: Instanţa supremă admite în principiu recursul în casaţie introdus de Piedone. Procesul începe în februarie
Colectiv: Instanţa supremă admite în principiu recursul în casaţie introdus de Piedone. Procesul începe în februarie

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone a introdus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cale extraordinară de atac împotriva condamnării de patru ani închisoare primită în dosarul Colectiv, cererea sa urmând a fi dezbătută în luna februarie 2023.

COLECTIV 7 ANI | Asistentă la Bucur, printre primii care au intervenit: „Dacă mâine ar fi Colectiv, lucrurile ar fi la fel”
COLECTIV 7 ANI | Asistentă la Bucur, printre primii care au intervenit: „Dacă mâine ar fi Colectiv, lucrurile ar fi la fel”
Daniela Minea, în vârstă acum de 53 de ani, este asistentă pe neonatologie la Maternitatea Bucur. Este printre zecile de asistente care au intervenit primele în noaptea incendiului de la Colectiv, ajutând cu tot ce au putut răniţii.
Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.